Viaţa şi activitatea

Se naşte la Bilca, pe 3 noiembrie 1867, fiind al doilea copil dintre cei doisprezece, ai Mariei şi a lui George Brăileanu. Unul dintre fraţii săi mai mici a fost Traian Brăileanu. Tatăl său era persoana cu cel mai mare prestigiu din sat, fiind considerat omul care a pus bazele învăţământului din Bilca şi a contribuit la educarea a mii de copii, din postura de învăţător superior şi director şcolar (1862-1902) al şcolii centrale din localitate.[1]

Conducea o gospodărie model pentru acele vremuri, dar cum nici salariul nu-i ajungea pentru acoperirea cheltuielilor cu copiii pe care îi purta la şcoală, era mai mereu dator la bănci şi la diverse persoane, în special evreii din sat.[2] Din păcate, gospodăria nu producea nimic, căci produsele agricole nu aveau preţ din cauza lipsei de centre industriale care să le ceară.[3]

Între anii 1874-1878 frecventează cursurile primare din sat sub îndrumarea tatălui său, ca apoi să urmeze Gimnaziul superior din Suceava, unde stă în gazdă la bunicii săi (1879-1885). Este student al Facultăţii de Silvicultură din Viena, începând cu 1886, pe care nu o poate duce până la capăt deoarece pierde bursa iar tatăl său nu-l mai poate susţine. Între tată şi fiu intervine o ruptură determinată de bănuiala primului că pierderea bursei se datora faptului că junele student se ţinea de politică la “România jună”.[4]

În 1890 pleacă la Bucureşti, unde cunoaşterea limbii germane – scris şi citit – îl ajută şi urcă rapid treptele de la Ministerul Afacerilor Străine ale României:

– se angajează la început pe funcţia de copist în 1892; [5]

– promovează ca şi caligraf la cererea ministrului Lahovary, în 1893; [6]

– din 1895, devine subşef al Divisiunii personalului, protocolului şi secretariatul Ordinelor, ca un an mai târziu să deţină
funcţia de şef în serviciul mai sus menţionat; [7]

– 1903, devine şef al arhivelor M.A.S. şi este autorizat în a legaliza traducerile actelor din limba germană în cea
română şi invers; [8]

– Din 1905 până în 1920 deţine funcţii de consul: la Iamira (Elveţia)(1905-1906) [9], la Bitolia -Monastir (Turcia) (1907-1912) [10] şi cea mai înaltă, funcţia de consul general al României la Constantinopole (1912-1920); [11]

– Revine ca şef al arhivelor M.A.S., funcţie pe care o exercită până la pensionarea pe caz de boală, în mai 1925.

În tot acest timp, frecventează Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti (1891-1895), obţine cetăţenia română (1892) şi dobândeşte o locuinţă în Bucureşti, însă până la revenirea în Bucovina în 1919, dorul de casă îl macină. [12] Cât timp a deţinut funcţii consulare pe teritoriul Imperiului Otoman a fost foarte preocupat de problema minorităţii aromâne
din peninsula Balcanică. A luptat şi a vegheat pentru respectarea drepturilor acestor „fraţi ai noştri”. [13]

Dezămăgirea i-a fost în curând mare, când în Serbia, Grecia şi Albania, state pe care România le-a ajutat, o bună parte din şcolile şi bisericile aromânilor se vor închide. Vede vinovată clasa politică de la Bucureşti care nu a ştiut cum să negocieze detaliile acestei probleme:
din nenorocire, cei care conduceau statul român în acele vremuri critice nu cunoşteau chestiunea, încât politica ne-a adus pacea de la Bucureşti, din 1913, care a echivalat cu lovitura de moarte dată chestiunii macedonene.[14]

S-a căsătorit în două rânduri: cu italianca Lily Zeisler, văduvă cu doi copii după un neamţ, şi cu Lucia Vintilă, cu care va avea unicul său copil, Mircea. Acesta a absolvit liceul în Bitolia, a urmat studii în drept la Viena şi l-a urmat pe tatăl său în cariera consulară din cadrul Ministerului de Externe. Se înscrie voluntar în armata română, participă în 1917 la operaţiunile militare din sudul Moldovei dar moare pe frontul de la Nămoloasa.[15]

A scris câteva broşuri despre problemele economice ale României – cele mai importante dintre ele fiind“Chestia agrară”[16] şi“Problema financiară” [17] – şi, după 1918, despre necesitatea construirii unei noi capitale a României, undeva în apropierea Braşovului[18]. În 1919 intră în politică alături de mareşalul Alexandru Averescu, în Partidul Poporului, fiind numit în postul de director administrativ al Bucovinei.

De altfel, organizarea unei mari serbări populare la Bilca, în mai 1920, este poate momentul de maximă mândrie şi emoţie pentru comunitatea locală: au participat Constantin Brăileanu, directorul administrativ al Bucovinei şi George Tofan, şef al Instrucţiunii publice din Bucovina, ambii fii ai satului.[19]

Constantin Brăileanu se stinge din viaţă la Bucureşti, pe 4 mai 1925, fiind înmormântat în cripta familiei Brăileanu din cimitirul Sf.Vineri, alături de tatăl său.

Impactul activităţii sale

• Unicul bilcan care a urmat studiile superioare la Viena;
• A deţinut numeroase funcţii în Ministerul Afacerilor Străine al României, culminând cu cea de consul general al
  României la Constantinopol (1912-1920)
• Director administrativ al Bucovinei având echivalarea de prim-ministru al guvernului local (1920)