splash

Acest bărbat rămâne neuitat în inimile dascălilor noştri pentru că a fost unul dintre cei puţini, cari a rădicat şcoala românească la înălţimea ei de azi. Atât în timpul vitregei stăpâniri austriace cât şi în timpul războiului, şcoala românească de pretudindene a stăruit acesta s-o refacă, parte ia succes, parte se va îndeplini. Ideile lui George Tofan pentru şcoală sunt ideile naţiunii româneşti...Bilcanii îl jelesc pe neuitatul lor sătean, care s-a înălţat prin muncă pe treapta de a fi fala naţiunii.

Însemnare din iulie 1920, semnată de directorul Şcolii din localitate, Gavril Ciubotariu în Chronica Şcoalei

 

GEORGE MUNTEAN (1932 – 2004)


Ce-mi plăcea la George Muntean era legătura sa cu pământul, cu starea socială din care provenea şi cu provincia sa natală… Mi-am dat seama că Bucovina înseamnă mult pentru el. Era locul de unde pornise şi de care se simţea legat cu întreaga sa fiinţă. Era român bucovinean, bucovinean înainte de toate. Îl supăra să spui Bucovina de Nord, deoarece acest lucru însemna să recunoşti o împărţire; prefera formula nordul Bucovinei. S-a dedicat cu o adevărată fervoare Bucovinei în anii când, după decembrie 1989, acest lucru a devenit posibil în alţi parametri decât mai înainte.

Academician Dan Berindei, 2008[1]

 

Date biografice

S-a născut la Bilca, într-o zi de toamnă târzie – 17 noiembrie 1932. A fost al doilea copil [2] al familiei de gospodari compusă din Varvara şi Tănase Muntean. Cuvintele des exprimate „dragul mamei, George” au reliefat legătura profundă care a existat între mamă şi fiu. Deşi nu ştia carte, cultura ei era „exclusiv populară” şi datorită memoriei sale prodigioase a teuzaurizat în mintea ei „mii de versuri populare, poveşti, snoave, proverbe, ghicitori”. Fără îndoială, înclinaţiile lui George Muntean pentru literatura populară sunt astfel, înzestrări moştenite de la mama sa.[3]

Între 1939 şi 1946 frecventează cursurile şcolare la Şcoala filială nr.3 Bilca – primii 4 ani, după care încă 3 ani la Şcoala nr.1 Centru[4]. Este printre cei mai buni elevi ai şcolii, mereu de premiul I, cu vădite înclinaţii spre studiul limbii şi literaturii române. Pentru că exista tradiţia în mediile ţărăneşti de a da copiii la şcoli profesionale spre a obţine apoi mai repede o slujbă, George Muntean se înscrie în clasa I la Şcoala Normală de băieţi din Siret[5]. Deoarece nu se acomodează cu regimul de internat şi condiţiile de studiu reuşeşte să se transfere în toamna lui 1947 la Liceul teoretic „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. Liceul, cu tradiţie şi un corp profesoral redutabil prin exigenţă şi profesionalism, îi deschide elevului Muntean alte orizonturi în preocupările cotidiene. Se remarcă prin sârguinţă, lectură, pasiune pentru poezie şi teatru, activităţi artistice şi înclinaţii evidente spre ştiinţele umaniste, literatură şi istorie[6]. Stabileşte legături cu publicişti şi scriitori din zonele Rădăuţi şi Suceava.

În vara lui 1953, susţine cu succes examenul de maturitate (de bacalaureat).[7]

Noul absolvent al Liceului ,,Eudoxiu Hurmuzachi”, George Muntean, se prezintă în septembrie 1953 la examenul de admitere la Institutul de Artă Cinematografică din Bucureşti, este admis student, iar în octombrie începe cursurile. Fuseseră admişi, între alţii, şi elevii Florin Piersic şi Leopoldina Bălănuţă, dar, din motive extraşcolare – politice, amândoi trecuţi pe lista de studenţi ,, neînscrişi”. Institutul de Artă Cinematografică s-a contopit cu Institutul de teatru ,, I.L.Caragiale”, pe parcursul anului 1954, iar titlul oficial al noului aşezământ de
învăţământ artistic este ,, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale”. George Muntean a fost student anul I la Institutul de Artă Cinematografică, secţia regie de film, avâdu-l ca profesor la această disciplină pe Victor Iliu.[8]

Primul an universitar la Institutul de Artă Cinematografică l-a ,,rupt”, în bună măsură, pe flăcăul din Bilca, de 21 de ani împliniţi, de mediile de baştină, de mentalităţile ţărăneşti şi comportamentul oarecum timid, în confruntarea cu o societate tinerească urbanizată, stilizată după alte norme decât cele din liceul din Rădăuţi, profesori de reputaţie naţională, artişti şi profesori creatori de valori artistice naţionale. A fost obligat, până la urmă, să-şi schimbe strămoşescul costum popular de la Bilca în haine orăşăneşti, (,,nemţeşti” cum li se spunea atunci), să poarte cravată, să adopte manierele elitei tinerilor intelectuali din Capitală. S-a acomodat repede noii societăţi şi a reuşit să se impună în faţa colegilor şi profesorilor ca un tânăr preocupat de lectură, de studiu, chiar dezinvolt, şi posesor al unui umor popular rafinat. A învins repede şi cu succes, acea timiditate a provincialului rătăcit printre străini, la acestea contribuind şi programul studenţilor de a vizita muzee, de a viziona săptămânal filme şi toate spectacolele de teatru şi operă din Capitală.

La sfârşitul lunii decembrie 1953 a apărut romanul Bietul Ioanide. Romanul călinescian l-a citit şi studentul George Muntean, după care în primăvara lui 1954 a scris şi un scenariu de film, ,,nişte exerciţii” cerute studenţilor de către profesori. Interzicerea romanului duce la interzicerea scenariului său şi, mai grav, la exmatricularea sa.[9]

Paradoxal, întâmplarea interesantă cu ,,scenariul”, compromisă din pricina unor oameni dogmatici din conducerea Institutului de Artă Cinematografică, n-a avut nici o consecinţă asupra viitorului său deoarece comisia de examinare a Uniunii Scriitorilor, care a selectat pe tinerii cu predispoziţii literare pentru Institutul de Literatură ,,Mihai Eminescu” [10], l-a reţinut pe George Muntean între candidaţii admişi pentru anul universitar 1954/1955, ţinând seama şi de ,,scenariul” după romanul Bietul Ioanide. Primul an la Institut îi schimbă definitiv viaţa personală şi preocupările intelectuale de durată. Se acomodează repede atmosferei cultural-literare întreţinute de tinerii colegi dedicaţi literaturii, se împrieteneşte cu poeta Adela Popescu, studentă în ultimul an, cunoaşte îndeaproape numeroşi scriitori tineri, dar şi vârstnici, prezenţi la cursuri, seminarii şi spectacole. [11]

Printr-o nouă schimbare din sistemul de învăţământ, George Muntean devine student în anul II (anul universitar 1955/1956), la secţia de literatură şi critică literară a acultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti[12]. În acest an, poeta Adela Popescu era redactor la revista ,,Albina” şi cei doi tineri hotărăsc să se căsătorească, ceremonia oficială având loc în martie 1956. S-au stabilit într-una din cele două camere ala părinţilor tinerei doamne. Adela Popescu obţine aprobarea Ministrului Învăţământului de echivalare a studiilor urmate la Şcoala de Literatură ,,Mihai Eminescu” în doi ani anteriori, trece cu succes examenele de diferenţe programate de facultate, astfel că în toamna anului 1956 devine studentă în anul III, la facultatea de Filologie din Bucureşti, colegă de an cu soţul ei.

La facultatea de filologie, tânărul de 23 ani se regăseşte pe sine şi mediul intelectual proprice pentru tânărul student academic sistematic şi profund. Se confruntă cu lingvişti şi istorici literari activi în acei ani şi cunoaşte numeroşi colegi de la celelalte secţii din facultate, ale căror nume se vor înscrie în istoria culturii româneşti. Cu siguranţă şi înţelepciune, ştie să ocolească capcanele nefericite ale tinereţii şi îşi construieşte viitorul alături de soţia sa, Adela Popescu.

În vara lui 1959, George Muntean încheie cu deosebit succes, ca şef de promoţie, studiile universitare, fiind obligat de legea nouă din 1957 să urmeze cinci ani universitari (1954-1959), în loc de patru cum prevedea legea din 1948. S-a prezentat la examenul de licenţă cu teza : Datini şi obiceiuri populare din nordul Moldovei, comisia acordându-i nota maximă.

Această situaţie i-a oferit lui George Ivaşcu[13] argumentele necesare să ceară ministrului Învăţământului şi Culturii să aprobe repartizarea licenţiatului George Muntean ca redactor la revista “Contemporanul”. Aşa se face că tânărul folclorist nu este repartizat, conform dispoziţiilor guvernamentale atunci în vigoare, pe post de profesor, la un liceu din regiunile ţării, ci este angajat, cu aprobare ministerială, pe un post de redactor la ,,Contemporanul”. Activitatea sa la revistă ţine 9 ani (1959-1968). Îndeplineşte riguros însărcinările primite, publică articole şi recenzii, interviuri, fără însă a intra în polemici sau a se angaja în redactarea unor texte cu caracter ideologic-politic. El preferă atitudinea prudentă a cercetătorului de vocaţie, cunoaşterea temeinică a faptelor artistice, rezumându-se, aproape exclusiv, la informarea cititorilor.

În 1960, intră prin concurs la Institutul de Istorie Literară şi Folclor al Academiei, condus de George Călinescu [14]. În acest prestigios Institut, pe care George Muntean l-a slujit cu cinste şi devoţiune până la pensionarea sa în 1996, el şi-a dezvoltat însuşirile şi s-a remarcat ca unul din specialiştii de prim rang în domeniul literaturii române vechi, clasice, al teoriei şi criticii literare[15].
Între 1974 şi 1979 îndeplineşte şi funcţia de redactor şef la Revista de istorie şi teorie literară, publicată de Institut.[16]

A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi al altor asociaţii, fundaţii şi societăţi, între care Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel (membru fondator), Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” (prim-vicepreşedinte, 1999-2000), Asociaţia de Istorie „Nicolae Iorga”, Asociaţia Naţională a Folcloriştilor, Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român – ASTRA (prim-vicepreşedinte), Biblioteca Naţională de Carte Tradusă „Alexandru Cosmescu” (Chişinău, membru fondator), Fundaţia Culturală „Iancu Flondor”, Fundaţia umanitară „Centrum” (preşedinte), „Golgota” din Chişinău (membru de onoare), Marea Lojă Naţională din România a francmasonilor (prim-mare supraveghetor, 1997-2000), Mişcarea Europeană, secţiunea România, Professors World Peace Academz, Societatea Cultural-Folclorică „Simion Florea Marian”, Societatea Culturală „Ţinutul Herţa” (membru de onoare), Societatea de Ştiinţe Filologice, Societatea pentru Cultura Românească ,,Mihai Eminescu” din Cernăuţi, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (a cărei reactive şi dezvoltare a iniţiat-o în vara lui 1989), Uniunea Ziariştilor Profesionişti şi altele, făcând parte din conducerea celor mai multe dintre ele, ca şi din colegiile mai multor reviste cultural-ştiinţifice.[17]

A participat, în 1989, la mişcările naţionale româneşti din Basarabia[18] şi nordul Bucovinei[19], precum şi în revoluţia din decembrie de la Bucureşti.

După 1990, s-a implicat şi în viaţa politică, fiind fondatorul Partidului Democrat de Centru în 1992, care în 1996 a fuzionat cu Partidul Pensionarilor şi Protecţiei Sociale din România (preşedinte de onoare 2000-2001), din partea căruia va candida pentru funcţia prezidenţială la alegerile din noiembrie 1996, unde s-a clasat pe locul 11 dintre cei 16 candidaţi. A fost iniţiator al Alianţei Naţionale de Centru (1996) şi al Forumului Civic Naţional al Persoanelor în Vârstă (1996). [20]

George Muntean a luat parte, a trimis comunicări ştiinţifice sau a organizat diferite congrese, simpozioane, conferinţe, sesiuni, întâlniri şi dezbateri internaţionale (America, Asia, Europa) şi naţionale, conferenţiind de-a lungul anilor pe teme culturale, istorice, literare, masonice, politice şi sociale într-un mare număr de centre din ţară şi străinătate.

Activitatea sa de critic, istoric literar, folclorist, editor, francmason, conferenţiar public, militant politic şi al societăţii civile, organizator de manifestări ştiinţifice, culturale şi politice şi de publicist, a interesat diverse personalităţi ale culturii române şi străine comtemporane. Se află citat în diferite articole, manuale, studii, cursuri universitare, culegeri şi antologii, monografii, lucrări de sinteză, teze de doctorat, ediţii, culegeri de documente, bibliografii, almanahuri, dicţionare româneşti şi străine etc.

A contribuit la înfiinţarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a caselor memoriale ,,Mihail Sadoveanu” din Vânători – Neamţ, ,,Vladimir Streiu” din Teiu – Argeş, ,,D. Onciul” din Straja şi ,,Ion Nistor” din Vicovu de Sus, a Centrului de Creaţie ,,Mihai Eminescu”de la Călineşti – Cuparencu, a Centrului de Studii ,,Bucovina” de la Rădăuţi al Academiei Române[21], a Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, a Francmasoneriei din România, a unor lojii ale acesteia şi a altor instituţii de cultură şi ştiinţă din Bucovina şi din ţară. A acordat un ajutor substanţial la restaurarea celor două biserici din Bilca, a sinagogii din Rădăuţi şi a cimitirului evreiesc din Siret şi la construirea şi restaurarea unor biserici şi monumente. A dat numele a două rase de câini româneşti: Ciobănescul Carpatin şi Ciobănescul Mioritic, participând la organizarea, în 1981, la Rădăuţi, a primei expoziţii canine internaţionale de la noi. A iniţiat şi organizat manifestări cultural-naţionale, precum ,,Luna Bucovinei”, ,,Luna Basarabiei”, ,,Luna ASTREI” şi ,,Zilele Culturale Herţene”.[22]

Un gest aparte şi special pentru „municipiul” său Bilca[23] a fost donarea casei părinteşti, împreună cu toate anexele (şură cu grajd, fântână, livadă şi împrejmuiri), Complexului Muzeal Bucovina, în anul 2000. Casa Muzeu Bilca, denumirea actuală, este un obiectiv turistic de prim-rang al localităţii, are o vechime de peste 100 ani, este construită din bârne, iar interioarele (casa mare, tinda, căsuţa) sunt ornamentate cu mobilier local tradiţional (laiţe, lăzi de zestre, mese, paturi, poliţe, blidare), cu scoarţe, lăicere, perne, ştergare, sumane, cojoace, bundiţe, icoane pictate pe lemn şi sticlă, vase din ceramică şi lemn. Inventarul este completat în acareturi cu unelte de uz gospodăresc şi mijloace de transport[24].

“Şi n-am mai uitat niciodată nici satul Bilca prin care lunecau sănii trase de cai, nici casa gândită gospodăreşte, ordonată, chivernisită, cu acareturi, casa pe care o simţeai mulţumită de dragostea pe care i-o poartă stăpânul. Pentru că în timp ce ne-o prezenta, odaie cu odaie, George Muntean părea cu adevărat îndrăgostit de toată acea aşezată bunăstare, cuibărită în inima tradiţiei pe care nu o lăsa să se degradeze şi să se stingă….Există şi intelectuali fericiţi, cei atât de puţini, care au reuşit să nu-şi smulgă rădăcinile, iar George Muntean era unul dintre ei.”[25]


S-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 1 iunie 2004, la 72 ani. Respectându-i-se dragostea neţărmuită pentru Bilca şi Bucovina sa, corpul neînsufleţit este adus „acasă” şi depus în cimitirul satului.

Cea mai mare parte a activităţii sale social-politice, civice şi culturale a fost dedicată, de la începuturi, relevării destinului istoric şi contemporan al României şi al teritoriilor sale ocupate. O parte însemnată din ceea ce a scris are aceleaşi ţeluri, îmbinate organic cu cercetarea şi reliefarea dimensiunilor naţionale şi universale ale existenţei şi spiritualităţii româneşti, pentru înscrierea ei demnă şi corespunzătoare în noile structuri ale contemporaneităţii.

Activitatea literară şi publicistică

Încă din anii 1953-1954, a început să adune de la mama sa Varvara peste 800 de cântece populare, lucrare migăloasă pe care a realizat-o în vacanţele petrecute la Bilca. A fost ajutat, îndrumat şi încurajat de specialişti de la Casa Regională a Creaţiei Populare din Suceava, instituţie subordonată Comitetului de Stat al Aşezămintelor Culturale, departament al Ministerului Culturii. În transcrierea textelor, a avut în vedere o cât mai mare apropiere de actualele norme ortografice.A cerut editurii să tipărească manuscrisul în colecţia cea mai populară: ,,Biblioteca pentru toţi”, mare câştig pentru lucrare şi autorii ei.[26]

Cartea Folclor din Suceava apare în septembrie 1959, cu un tiraj de 8150 exemplare. Ea constituie debutul editorial al licenţiatului Facultăţii de Filologie, George Muntean, fiind primită cu interes de specialiştii în folclorul literar, de unii filologi şi de unii scriitori şi publicişti. Autorul ei îşi câştigă un loc, la început modest, în lumea folcloriştilor şi literaţilor tineri din România. Prima recenzie apare în ,,Iaşiul literar”, nr.1/1960, sub semnătura lui Vasile Adăscăliţei, lector la Universitatea ,,Al.I.Cuza” din Iaşi. Colegul său de facultate, Radu Niculescu, încadrat în 1960 la Institutul de Folclor, viitorul ,,Institut de Cercetări Etnologice şi Dialectologice” al Academiei Române, semnează o amplă recenzie în ,,Revista de Folclor”, nr.1-2/1960. Cunoscutul exegent al creaţiei populare româneşti, Ovidiu Bîrlea, în masiva ,,Istorie a folcloristicii româneşti” din anul 1974 reţine lucrarea ,,Folclor din Suceava”, cules de George Muntean de la Varvara Muntean, între ,,colecţii” de folclor literar, realizat pe aria românească după al Doilea Război Mondial.[27] Cu această carte şi studiile următoare despre creaţiile populare, George Muntean îşi câştigă un loc meritat în istoria folcloristicii româneşti, fixat de specialişti în lucrări de specialitate şi în dicţionare.[28]

A publicat, începând cu 1954, aproape 3000 de articole, cronici literare, eseuri, recenzii, studii de istorie, teorie şi critică literară, eseistică, literatură comparată, folcloristică, politologie, francmasonerie, note şi comunicări ştiinţifice, însemnări, texte folclorice şi dialectale, reportaje, documente inedite, portrete literare, evocări, interviuri etc., în diverse reviste şi ziare româneşti şi străine.

Operele sale sunt: Folclor din Suceava, Editura B.P.T., 1959; Lexic regional, Editura Academiei, 1960; Apa trece, pietrele rămîn – proverbe românești (4ediții), Editura pentru literatură – B.P.T., București,1966; Tratatul Academic de Istoria Literaturii Române vol.II și III – Cercetări Literare; Editura pentru literatură, 1969; Bilca – o așezare din valea Sucevei”, Casa judeţeană a creaţiei populare,Suceava, 1971;Cântece de dragoste și dor, Editura Minerva,1972; Cinci Nuvele contemporane,Editura Albatros, 1976; Interpretări și repere, Editura Junimea, 1982; Bilca, Album cu postfață,
Editura Sport-Turism /a>
,
1987; Dicționar de termeni literari (colectiv) ;Calendarul Creștin Ordodox al Românilor din Bucovina; Eminescu-100 de documente noi,Editura Eminescu, 2000.[29]

Mai multe volume de studii, versuri, proză, maxime, texte publicistice, eseuri, evocări, documente, folclor, corespondenţă, vocabular dialectal, antroponimie şi toponimie se află în manuscris. Din acest punct de vedere, poate fi considerat un risipitor, neglijindu-şi cumva propria sa operă, rămasă mai mult în pagini de reviste.[30]

A scris prefaţe şi recenzii la opere semnate de Vladimir Streinu, Alexandru Teodoreanu, Vasile Gherasim, George Drumur, Alexandru Bădăuţă, George Călinescu, Vasile Alecsandri. În tratate şi volume colective, numele său apare la antologii de proverbe, reportaje, folclor, versuri pentru copii, istorii ale artei şi literaturii româneşti.

Încadrat adeseori în familia „descendenţilor critici ai lui George Călinescu”, a moştenit de la maestrul său deschiderea către cele mai diverse domenii ale culturii, fervoarea ideilor şi imaginaţia speculativă. Astfel, el reuneşte studii de estetică, literatură populară, sociologie literară, contribuţii privind aspecte din creaţia unor scriitori români şi unele descoperiri arhivistice, în acest caz aplecându-se mult asupra lui Eminescu.

Tema centrală a preocupărilor sale a rămas însă folclorul. Creaţia populară este comentată nu atât din perspectiva folcloristului şi a etnografului, cât mai ales din cea a criticului literar, interesat de valoarea estetică a folclorului. Discutând despre contemporaneizare şi statornicie în folclor, condamnă

„imitaţia, surogatul şi produsele parafolclorice, stimulate de o tot mai insistentă şi masivă împingere a vieţii folclorice către simularea ei scenică, în faţa unui public de dinafara statutului ei curent.”[31]

Printre diplomele care recunosc activitatea sa prodigioasă se numără Premiul “Nicolae Bălcescu” al Academiei Române (1977, pentru lucrarea colectivă Independenţa României), Premiul pentru critică literară al revistei “Literatura şi Arta” (Chişinău, 1993). Medalia Naţională Eminescu – 2000, premiul internaţional Mihai Eminescu, conferit de către Societatea Culturală „Lumina” din Drobeta-Turnu Severin (15 ianuarie 2002), Diploma de Excelenţă şi Premiul Mihai Eminescu “Teiul de Aur” (Botoşani-Ipoteşti, 2002), Diploma post-mortem de cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi (Rădăuţi, 2007) şi alte numeroase diplome, medalii şi însemne ale societăţii civile şi ale francmasoneriei naţionale şi străine.[32]

Activitatea masonică

[33]

Relaţiile timpurii cu un număr însemnat de simpatizanţi, membrii sau cunoscători ai francmasoneriei (Paul Barbăneagră, Dan Berindei, Cornelia Bodea, Demostene Botez, Oscar Walter Cisek, Pan Halippa, Horia Hulubei, Adrian Maniu, Edmond Nicolau, Al. Paleologu, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Mihai Sturza, Ionel Şoneriu, Păstorel Teodoreanu, Ion Vinea etc.) l-au apropiat de datele esenţiale ale masoneriei.
Din martie 1990 a luat parte la reactivarea masoneriei româneşti ( a primit iniţierea de la Marele Maestru Nicolae Filip, sporul de salariu de calfă şi Maestru Mason acordându-i-se în acelaşi an) şi a contribuit, alături de câţiva fraţi la finisarea statutului şi la înscrierea Marii Loje Naţionale a României la tribunal, la elaborarea Constituţiei M.L.N.R. din 1993 (votată la Alba-Iulia), a Constituţiei şi Regulamentului General al M.L.N.R. adoptată la Conventul de la Bucureşti din octombrie 1996, a versiunilor actuale ale acestora şi la revederea textelor pentru Ritualul de gradele I, II, III. A participat la manifestarea solemnă de reaprindere a Luminii şi de recunoaştere internaţională a M.L.N.R., din 24 ianuarie 1993, când a obţinut gradul 32. A fost membru al Ritului Scoţian Antic şi al Ritului York din România. Din 1996 devine membru al Tribunalului Masonic al M.L.N.R. A fost declarat Venerabil al Lojii ,,N. Bălcescu” (1996-1998) şi Venerabil ad vitam al acestei loji şi Prim-Mare Supraveghetor al M.L.N.R.

A luat parte la toate conventurile de după 1993.

Şi-a adus contribuţia la înfiinţarea lojilor ,,Meşterul Manole”, ,,Sfântul Iona”, ,,Columna”, ,,Pitagora” şi ,,Lumina”. A iniţiat fraţi din Baia Mare, Brăila, Buzău, Satu Mare şi Suceava, atrăgând atenţia asupra unor posibili candidaţi din Bacău, Botoşani, Cernăuţi, Chişinău, Constanţa, Iaşi, Sibiu şi Suceava. A organizat mai multe întâlniri cu fraţii din mai multe loji, în vederea îmbunătăţirii şi cunoaşterii reciproce.

A încercat o apropiere între bisericile creştine din ţară, mijlocind o primă întâlnire între Patriarhul Teoctist şi marele maestru Sever Frenţiu.

Din 1991, a ţinut la Universitatea Populară din Bucureşti, cursul Existenţă şi spiritualitate românescă, abordând şi diverse aspecte ale Masoneriei. Din 1996, a ţinut şi cursul Momente din Istoria Francmasoneriei Româneşti (ocazional a conferenţiat şi în alte localităţi din ţară). A publicat în ultimii 10 ani, în ţară şi în străinătate, numeroase articole despre confreria francmasonică, despre care a vorbit adesea şi la posturile naţionale şi locale de radio şi TV, ca şi la unele de peste hotare, fiind pe cale de a construi o bibliotecă şi o colecţie de obiecte masonice pe care le va dona M.L.N.R. În vara anului 2003 a amenajat pe lângă Casa Muzeu Bilca, prima Secţiune Masonică Muzeală Rurală din România şi probabil din lume.

A încercat mereu să îmbine experienţa dobândită prin implicarea mai largă în destinele masoneriei din România contemporană, cu cea izvorâtă din activitatea desfăşurată în cadrul diferitelor organizaţii ale societăţii civile din ţară şi peste hotare. Pe căi diverse, a semnalat şi difuzat în diferite organisme, idealurile masonice pentru cunoaşterea, apărarea şi traducerea în fapt a cărora a militat de dinainte de reoficializarea M.L.N.R.

A călătorit, având relatii culturale ştiinţifice, politice cu diferite personalităţi (între care câţiva francmasoni) din Anglia, Armenia, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria (a condus în 1999 delegaţia M.L.N.R. într-o vizită oficială la M.L.N.B.), Canada, Danemarca, India, Rusia (în aceste state i s-au publicat texte despre M.L.N.R. şi francmasoneria românească), Cehia, Egipt, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Gracia, Gruzia, Irlanda, Israel, Italia, Iugoslavia, Japonia (Garant de încredere al M.L.J. pe lângă M.L.N.R., a conferenţiat la Tokyo în 1998 despre masoneria românească), Kazahstan, Kirghizstan, Letonia, Lituania, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria şi SUA (în 1993 a participat, împreună cu soţia, la prima instalare a preşedintelui Clinton şi a primit o medalie dedicată acelui eveniment, conferenţiind despre M.L.N.R.), prin care a contribuit la cunoaşterea României şi adoptarea unor atitudini consecvente faţă de noi.

Impactul activităţii sale

· Mare iubitor al localităţii natale şi al Bucovinei, menţionate deseori la întrunirile culturale desfăşurate în ţară şi străinătate;

· Angajat la Institutul de istorie literară şi folclor “George Călinescu” al Academiei, s-a remarcat ca unul dintre specialiştii de prim rang în domeniul literaturii române vechi, clasice, al teoriei şi criticii literare;

· Redactor al revistelor Contemporanul şi Revista de istorie şi teorie literară;

· Membru a numeroase asociaţii, fundaţii şi societăţi culturale, la multe dintre ele membru fondator şi cu funcţii de conducere;

· Fondator de partid politic şi participant la alegerile prezidenţiale din 1996;

· A publicat aproape 3000 de articole, cronici literare, eseuri, recenzii, studii de istorie, teorie şi critică literară, eseistică, literatură comparată, folcloristică, politologie, francmasonerie, note şi comunicări ştiinţifice, însemnări, texte folclorice şi dialectale, reportaje, documente inedite, portrete literare, evocări, interviuri etc., în diverse reviste şi ziare româneşti şi străine;

· Coautor al primei şi singurei monografii a localităţii Bilca;

· A dat numele a două rase de câini româneşti: Ciobănescul Carpatin şi Ciobănescul Mioritic;

· A donat casa părintească, împreună cu toate anexele (şură cu grajd, fântână, livadă şi împrejmuiri), Complexului Muzeal Bucovina, în anul 2000. Casa Muzeu Bilca, denumirea actuală, este un obiectiv turistic de prim-rang al localităţii;

· Activitatea sa a fost răsplătită cu medalii şi diplome de mare valoare: Brevet pentru contribuţia deosebită la promovarea operei eminesciene (Ministerul Culturii, Bucureşti, 2000), Diplomă în rang de excelenţă pentru întreaga operă literară „Teiul de aur” (Ipoteşti, 2002), Diplomă post-mortem de cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi (2007);

· Membru al Marii Loje Naţionale a României, francmason activ, participant la numeroase reuniuni internaţionale ale Francmasoneriei, dorind cunoaşterea României şi adoptarea unor atitudini consecvente faţă de noi.



[2] Primul copil, Ion Muntean, a murit la aproape 1 an, cu 3 luni înaintea naşterii lui George.
[3] De multe ori, George Muntean îşi elogia mama; spre exemplu, pe o fotografie din 1955, a scris: „Mama, singura fiinţă care m-a iubit şi, poate, înţeles. Ea a fost ultimul refugiu al vieţii mele zbuciumate. Să sperăm că nu o voi mai deziluziona. Mamă, niciodată nu te-am preţuit mai mult ca astăzi.”; Pavel Ţugui, Un fiu de ţăran spre marile valori culturale, articol apărut în „A fost odată George Muntean” , volum îngrijit de Adela Popescu, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2008, pag.483
[4] Ultimii ani de şcoală au fost foarte dificili datorită războiului: în martie 1944 s-a derulat evacuarea locuitorilor satului în zona Botoşanilor, cursurile şcolare fiind întrerupte până în octombrie; anii 1945 şi 1946 au fost marcaţi de foamete şi tifos exantematic; evenimentele tragice din viaţa comunităţii, George Muntean le trece cu bine.
[5] Era de fapt, Şcoala normală de băieţi din Cernăuţi, mutată după piederea nordului Bucovinei la Siret.
[6] Deseori era mustrat şi pentru acte de indisciplină ; pe lângă desele abateri cu fumatul, mai sunt consemnate şi alte fapte, cum ar fi : neatenţia şi dezinteresul pentru orele de matematică predate de bilcanul Traian Galan, intrarea călare pe cal în curtea liceului sau fuga în pădurile Putnei pentru susţinerea partizanilor lui C-tin Cenuşă; Adela Popescu,În bătaia aşteptărilor şi Niculai Şorea, Partizanul, op.cit., pag.20-21 şi 127.
[7] Au rezultat în total 7 ani de liceu. Acest lucru se explică prin noua lege a învăţământului din 1948 care transforma învăţământul secundar în învăţământ mediu, cu o durată de 10 ani, după modelul sovietic. Lui George Muntean i se recunosc cele 3 clase gimnaziale de la Bilca, la care s-au adăugat şi cei 7 ani petrecuţi la liceu.
[8] Ion Popescu Sireteanu, Un cărturar înzestrat, op.cit., pag.257.
[9] Emil Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol.I, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, pag.328.
[10] Instituţie înfiinţată de Mihail Sadoveanu, subordonată administrativ şi didactic Uniunii Scriitorilor. Nu a avut nici o legătură cu sistemul învăţământului de stat. Singurul criteriu de admitere era pasiunea pentru literatură şi pentru scrierea în limba română.
[11] Pavel Ţugui, …, op.cit., pag.488
[12] Ministrul Învăţământului, Ilie Murgulescu ia o decizie corectă şi salutară din punct de vedere juridic: desfiinţarea Institutului, deoarece nu avea un statut legal în învăţământul superior de stat şi nu putea oferi acte şcolare oficiale necesare absolvenţilor pentru angajarea în muncă; studenţii au fost transferaţi la alte universităţi, prin echivalarea anilor petrecuţi la Institut.
[13] Şeful catedrei de limba şi literatura română din cadrul Universităţii Bucureşti.
[14] După moartea lui Călinescu din 1968, la conducerea Institutului vine Alexandru Dima, cu care George Muntean are relaţii foarte reci, până la venirea la conducere a d-nei Zoe Dumitrescu-Buşulenga în 1973; în această perioadă este foarte apropiat de Dinu Pillat şi Vladimir Streinu, şi duce o campanie asiduă de înlocuire a lui Dima; Stancu Ilin, Un flăcău din Bucovina descindea în Capitală, op.cit., pag.188-189
[15] Ştefan Ştefănescu, Disciplină intelectuală şi demnitate umană, op.cit., pag.201.
[16] Florentin Popescu, A fost odată George Muntean, articol apărut ziarul Teleormanul din Alexandria, an IX, nr.405, 15 octombrie 2009.
[17] George Muntean – curriculum vitae, op.cit., pag.508.
[18] Pe 15 iunie 1989 sunt organizate la Chişinău, manifestări legate de împlinirea a 100 ani de la moartea poetului naţional, Mihai Eminescu; George Muntean este printre invitaţi, alături de Grigore Vieru şi Leonida Lari; cu doar o lună înainte, Muntean s-a ocupat de o excursie a lui Grigore Vieru şi a soţilor Teodorovici la Bilca, Rădăuţi şi Putna, amplu supravegheată de Securitate şi lăsată cu o amendă de 15000 lei deoarece găzduise „cetăţeni străini”; Elena Condrei, Un curcubeu de lut transfigurat în amintire, op.cit., pag.83
[19] La sfârşitul lui noiembrie 1989 este prezent la Cernăuţi cu ocazia aniversării unirii Bucovinei cu România – 71 ani.
[21] Încă din 1988, ia parte la manifestările culturale organizate la “Ateneul popular” din Gălăneşti, din iniţiativa d-lui Mircea Irimescu, directorul fabricii din localitate şi fiu al satului Bilca; la manifestările dedicate a 100 ani de la moartea lui Eminescu, are un rol hotărâtor în aducerea lui Ion Caramitru la Gălăneşti; la congresul de reactivare al S.C.L.R.B. din iulie 1990 este ales secretar general, însă are opinii diferite faţă de mulţi dintre membrii Societăţii, dorind între altele să schimbe numele istoric al Societăţii, considerat învechit şi pleonastic, în Societatea Culturală”Bucovina”; iniţiator şi fondator al filialei Bucureşti a Societăţii; Mircea Irimescu, Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina (1862-2012). La 150 ani, istoric şi realizări, volumul I, Editura Septentrion, Rădăuţi, 2012, pag. 157, 160-162, 182-184.
[22] George Muntean, Curriculum vitae, op.cit., pag. 509 şi 512.
[23] Sintagmă obişnuită despre satul său natal atunci când se întâlnea cu diverşi prieteni sau personalităţi culturale.
[24] În total sunt peste 1000 de piese; Maria Olenici, Un etnograf al Bucovinei, cu trup şi suflet, op.cit., pag.283.
[25] Ana Blandiana, Un intelectual fericit, op.cit., pag. 308-309.
[26] Pavel Ţugui, op.cit, pag.491.
[27] Ibidem, pag.492.
[28] Iordan Datcu şi Sorin Stroescu, Dicţionarul folcloriştilor, Folclorul literar românesc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, pag. 173.
[30] Iordan Datcu, Îi sunt recunoscător în eternitate, A fost odată George Muntean,…., pag.183.
[33] George Muntean – curriculum vitae, op.cit . pag. 510-511.