La 1775, când Monarhia Habsburgică a anexat nord-vestul Moldovei-Bucovina, învățământul era aici într-o fază incipientă, cu un pronunțat caracter religios.Școlile domnești și cele mănăstirești existau pe lângă vestitele mănăstiri.Se remarcau Academia Teologică de la Putna și Școala Episcopală de la Rădăuți. Învățământul primar era la începutul organizării sale, majoritatea absolută a populației era analfabetă.

Autoritățile imperiale au dorit ca în noua provincie să introducă reforme și în domeniul învățîmâmtului,cu scopul de apregăti tineri pentru funcțiile publice. Astfel, în satele unde exista o parohie era preucuparea de a se înființa școli elementare, numite și triviale (în acestea se studia scrisul, cititul și socotitul).[1] Spre sfârșitul administrației militare a Bucovinei(1786), s-a introdus Regulamentul școlar, care prevedea obligativitatea învățământului în limba germană și în limba română pentru toți copiii de vârstă școlară. Totodată acest regulament prevedea laicizarea învățământului prin diminuarea influenței clerului.[2]

Administrația galițiană (1786-1848) a constituit un regres pentru învățământul din Bucovina, deoarece se suspendă obligativitatea învățământului elementar-comunele și autoritățile locale erau scutite de a înființa și întreține școli primare. Această dispoziție a fost dată sub pretextul unificării situației învățământului din Bucovina cu cel din Galiția, unde nu era legiferată obligativitatea acestuia.[3]. O speranță pentru evoluția învățământului din acest spațiu istoric o va constitui noua lege imperială din 1804, care prevedea că întreținerea școlilor primare dn Bucovina, urma să fie făcută, ca și până atunci, din veniturile Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, dar la construcția școlilor, întreținerea lor și a personalului didactic, urmau să contribuie patronii școlilor,stăpânii de pământ și comuna unde se afla școala. [4]

Cu toate acestea, după 1804, sistemul de învățământ în Bucovina a evoluat foarte lent, înființându-se doar câteva școli primare noi, la sfârșitul anului 1813 nu exista nicio școală primară la sate cu populație majoritar românească. Exista totuși un învățământ particular ambulant care cultiva cititul și scrisul în limba română.[5]. Învățământul bucovinean elementar (primar) românesc a primit o grea lovitură după ce conducerea acestuia a fost încredințată Consistoriului Romano-Catolic din Galiția, în anul 1815.Astfel, școala bucovineană a suferit un proces de catolicizare, rutenizare și polonizare, mulți învățători ortodocși au fost înlocuiți din școli, dacă nu treceau la catolicism. Profesorul și academicianul I.G.Sbiera caracterizează astfel starea învățământului românesc din Bucovina în timpul administrației galițiene(1786-1848) – ,,în decurs de mai mult de jumătate de secol, românul bucovinean n-a găsit în școlile publice din țara sa posibilitatatea de a se cultiva și de a învăța cât de puțin în graiul național, toată cultura o căpăta numai în graiuri străine.”[6]

Deși din 1844, școlile românești din Bucovina se vor transfera sub conducerea Consistoriului Ortodox din Cernăuți (organul executiv al Bisericii Ortodoxe din Bucovina), celelalte școli vor fi în continuare subordonate Consistoriului Catolic din Galiția, învățământul românesc va trece într-o nouă etapă de evoluție, abia după revoluția de la 1848. La 1848, Bucovina era provincia austriacă cu cea mai slabă rețea de școli primare și cu procentul cel mai mare de populație analfabetă. Conform unei statistici, erau în Bucovina, 50 de școli primare,din care numai 4 în limba română și 33 mixte. În 1851 frecventau școala doar 8,5% din totalul copiilor de vârstă școlară (între 6-14 ani)[7].Consistoriul Ortodox din Cernăuți, după 1848, va duce o luptă permanentă pentru rezolvarea învățământului românesc în Bucovina-crearea de școli, pregătirea învățătorilor pentru școlile primare, contribuția pe lângă Fondul Bisericesc Ortodox și a comunelor(satelor), în care existau 292 de parohii, 46 biserici –filiale, precum și a statului. [8]

Pentru evoluția învățământului din Bucovina, o importanță deosebită o are Ordinul Ministerial nr.9411 din 23 februarie 1850, prin care se decidea trecerea școlilor din localitățile cu parohii ortodoxe de sub autoritatea Consistoriului Catolic din Galiția(la acesta erau subordonate in 1815), sub controlul Consistoriului Ortodox de la Cernăuți. Trebuie să remarcăm că acest transfer de autoritate s-a realizat greu, timp de 15 ani. În acest context se va înființa și școala primară (poporală) de la Bilca.Aceasta a fost înființată prin ordinul nr.10479 din 20 august 1860 și cel din 1 octombrie 1860 al Guvernământului Bucovinei(fiecare provincie din Imperiu avea un guvern provincial propriu) din Cernăuți și al Inspectoratului Școlar Districtual Rădăuți.[9]

Învățământul a început în anul 1861, într-o locuință a lui Ioan Maghior, preotul-paroh al satului(1845-1868), iar primul învățător a fost Gheorghe Bocancea din comuna Comănești-ținutul Suceava.[10]Prima serie de copii a fost în număr de 21, 19 erau fii de țărani, printre ei cel mai sârguincios Pavel Irimescu al lui Toader, tatăl lui Vasile Irimescu, viitorul învățător, director al școlii din sat și primar erou, capturat de sovietici la 9 septembrie 1940- și cei doi fii ai parohului,Vasile și Samoil[11].Primele cataloage folosite erau numite Consemnaciuni-erau scrise în parte și cu litere chirilice, fiind depuse la Muzeul ,,Samuil și Eugenia Ioneț din Rădăuți [12]

În atenția comunității, a parohului Ioan Maghior era necesiatea construirii urgente a unei clădiri destinate școlii. Acest lucru a fost posibil și prin sprijinul primit din partea Consistoriului Ortodox din Cernăuți și a lui Mihai Pitey, pretor al districtului Rădăuți.(Reamintim că școlile din Bucovina până la legea din 1869 nu vor fi sprijinite de stat).S-a reușit să se cumpere ,,jumătate de falce de pământ, cu suma de 3846 florini în obligaciuni și încă 240 florini pentru servitoriul didactic” -în felul acesta s-a construit clădirea din lemn a școlii la început, având o singură clasă cu dimensiunile de 6,55 m lungime și 4,90 m lățime care apoi se va extinde în 1861-1862.[13]. Putem afirma cu certitudine că începutul învățământului la Bilca se datorează preotului paroh Ioan Maghior și învățătorului Gheorghe Brăilean, fiul al satului, care după o activitate de doi ani la școala din Frătăuții Vechi, a insistat pentru înființarea școlii în satul natal, unde se va transfera începând cu anul 1862. Aici va desfășura activitate deosebită în slujba luminării sătenilor, prin școala, timp de 40 de ani (moare la 26 septembrie 1902).

Școala a câștigat cu greu încrederea în cadrul comunității. Rolul de alfaberizare al copiilor se lovea de neîncrederea părinților acestora, care spuneau că ,,le luau brațele” când aveau mai mare nevoie (copiii erau folosiți la munca câmpului, iar școala o frecventau mai ales în timpul iernii). De aceea, la fiecare liturghie, se cerea credincioșilor să-și trimită copiii la școală. Anul școlar începea la 1 septembrie și se încheia la 29 iunie.Vom vedea că în statisticile vremii, numărul celor înscriși la începutul anului școlar diferă foarte mult de cel al absolvenților. Învățământul se făcea în limba română, dar copiii învățau și limba germană. La început au fost folosite ca manuale așa-numitele,,legendare”, manuale de citire și învățare a limbii române-utilizate în școlile primare până după anul 1880. Acestea conțineau povestiri, cunoștințe despre științele naturale și noțiuni de geografie a Monarhiei Habsburgice.

La 1875, din cei aproximativ 47.389 de copii ortodocși (români) de vârstă școlară din Bucovina, frecventau școala doar 6,8%(lesne de înțeles analfabetismul existent). În Protopiatul Vicov, tot în acest an, statisticile ne indică la Bilca un număr de 2499 ortodocși și 29 de elevi care frecventau școala de o singură clasă, avându-l ca învățător pe Gheorghe Brăilean.[14]

Situația școlară a copiilor de la Bilca poate fi prezentată în primii ani de început astfel[15]–

Din tabelul statistic de mai sus, observăm că, începând cu anul școlar 1873/1874, la Bilca, elevi apți pentru școală sunt înregistrați 153 băieți și 125 de fete, în timp ce în anii anteriori lipsesc aceste informații. Ne punem firesc întrebarea: De ce? Răspunsul este următorul: La 14 mai 1869 este introdusă în Imperiu ,,Legea instrucțiunii publice imperiale pe baza Constituției Dualiste din decembrie 1867, care prevedea, printre altele, durata obligativității școlare la 8 ani(copii de la vârsta de 6 ani împliniți până la 14 ani), dar se accepta și frecvența de 6 ani, în unele provincii, cu sistem de învățământ mai slab dezvoltat (cum era și cazul Bucovinei). Un învățător era obligat să instruiască 80 de elevi[16]. Statul, alături de Biserică și comunitate, se îngrijea de susținerea învățământului (învățământul devine public de stat)

Pe baza acestei legi, la 30 ianuarie 1873, în Dieta Bucovinei, era votată ,,Legea provincială” despre învățământ (valabilă până la primul război mondial, prin care copiii erau obligați să frecventeze școala între 7 și 13 ani. Articolul 22 din lege prevedea amenzi și pedepse pentru părinți: cine sustrage un copil de la însemnarea de la începutul anului școlar sau oferă informații eronate despre acesta, este pasibil de o amendă de la 1 la 20 florini sau de arest de la 1 la 4 zile[17].

Pentru învățământul din Bucovina, baza legală de funcționare era legiferată. Pentru localitatea noastră se punea problema extinderii spațiului școlii. Construcția unei noi clădiri (cea veche din lemn construită între 1861-1862 nu mai făcea față) a stat mai mulți ani în atenția consiliului local comunal, a învățătorului Gheorghe Brăilean, care a trimis mai multe cereri cu argumente privind lipsa spațiului pentru elevi și a anexelor. Începând încă din anul 1875, primarul Ștefan Ungurean și învățătorul Gheorghe Brăilean au început demersurile pentru construirea unei noi școli din zid de cărămidă. În anul 1884 s-a reușit realizarea unui împrumut de 1000 de florini pentru ,,acoperirea zidirii școalei”[18]. Anul următor s-a sfințit locul pentru zidirea unei noi școli de către protopopul Vicovelor, Dumitrul Onciul (parohul local Toader Nichitovici era plecat la studii). Au fost de față primarul Lazăr Cuciurean, zidari și dulgheri din comună, mulți săteni. Învățătorul Gheorghe Brăilean a mulțumit cu,,lacrimi în ochi”[19], spunând că va fi ,,o zi pururea neuitată”. La 26 octombrie 1886 a fost sfințită noua școală de două clase, într-o ceremonie religioasă la care au participat autorități locale, copii, oameni din sat, invitați din împrejurimi (peste 1000 de persoane).

Deasupra ușii de la intrare era scris CULTURA ESTE PUTEREA POPOARELOR.

Din inițiativa învățătorului Gherghe Brăilean s-au semănat la sfințirea școlii cinci straturi cu semințe de măr și păr, pentru a produce în anii următori, pomi fructiferi altoiți (ultuani – în memoria sătenilor). Dezvoltarea ,,pomeritului” era considerată de mare importanță. În mentalul colectiv al sătenilor și astăzi livada de pomi este considerată ,,a doua vacă cu lapte”. În anul 1887 s-a construit la școala din centru grajdul și gardul împrejmuitor. În urma inspecției școlare făcute în 1887 de către inspectorul Zaharie Majeran, se recomandă venirea în localitate a unui nou învățător. Prin ordinul nr.1515 din 8 septembrie 1888 al Înaltului C.R.Consiliu Școlar de Țară,va funcționa la Școala Bilca, alături de Gheorghe Brăilean (care va deveni în 1890 învățător cu gradul didactic defnitiv superior,acest titlu îi conferea statutul de director), domnișoara învățătoare Melania Brăilean. Aceasta va activa începând cu anul școlar 1888-1889 ca învățătoare la clasa I-băieți și fete, iar Gheorghe Brăilean la clasa a II-a-băieți și fete, fiind în același timp, în continuare, directorul școlii.Astăzi pentru noi trecerea la un învățământ de două clase la Bilca nu însemnă mare lucru, dar pentru vremurile de atunci, înseamna un mare salt în alfabetizarea comunității. Acest lucru rezultă și din faptul că în 1890, în districtul Rădăuți, erau în total 42 de școli -dintre acestea 30 erau școli cu o singură clasă, iar 10 școli cu două clase. (Bilca se afla în rândul celor cu două clase!). [20]Dorința de a frecventa școala de către cât mai mulți copii ai comunității se regăsește în deosebita luptă a învățătorului Gheorghe Brăilean și a autorităților locale, în frunte cu primarul Lazăr Cuciurean, care obțin în anul 1890 aprobarea de a se deschide o școala filială în partea de est a localității(Bilka Ost), a școlii de două clase din centru. Aceasta aprobare este și rezultatul unei inspecții făcute de inspectorul Dumitru Isopescul (cel mai longeviv director al Școlii Normale din Cernăuți), care consideră că distanța de 5 km față de școala din centru este prea mare pentru copiii din estul comunei de a frecventa cursurile învățământului de aici.[21]

Cu ajutorul autorităților comunale (primar Lazăr Cuciurean), a învățătorului superior – director Gheorghe Brăilean, s-au cumpărat 20 de prăjini de pământ (o prăjină=1,3 ari), cu 130 de florini de la Ana al lui Ilie Gâza.[22] Școala a fost construită din lemn, cu o sală de clasă pentru elevi și o sală drept locuință pentru învățător, fiind terminată în toamna anului 1890. Costul școlii a fost de aproximativ 600 de florini.Au fost arondate acestei școli 258 de familii din partea de est a localității, cu 1085 de membri și 157 copii de vârstă școlară pentru anul de învățământ 1890/1891. Dintre acești elevi, 157 au fost înscriși la începutul anului, frecventând școala 47 de băieți și 61 de fete, în total 108 elevi. [23]Prin decretul nr.1455 din 7 octombrie 1890 este numită la această școală ca învățătoare, domnișoara Iulia Velehorschi.[24]

Vom demonstra în statistica următoare interesul crescut pentru școală în cadrul comunității,tot mai mulți copii vor frecventa cursurile celor două școli-cea din Centru de două clase și din Est de o clasă.

Școala din Centru

Școala filială Bilka –Ost

Sursa -Gheorghe Brăilean,Chronica Școalei din Bilca,1876,(manuscrisul original aflat în Arhiva Școlii Gimnaziale ,,George Tofan” Bilca)

Remarcăm faptul că începând cu anul școlar 1893/1894 interesul elevilor pentru școala este tot mai ridicat. La Școala din Centru vor funcționa 4 clase, iar la Școala Bilka-Ost două clase.

Școala Centru Școala Bilka-Ost

Numărul elevilor interesați de frecventarea școlii este răsplata muncii necontenite, începute în 1892, când învățătorul Gheorghe Brăilean și primarul Lazăr Cuciurean au făcut demersurile necesare la Înaltul Consiliu Școlar de Țară de la Cernăuți, prin intermediul inspectorului școlar al Districtului Rădăuți, Zaharie Majeran, pentru ca școala de două clase să se mărească la patru clase. Protocolul semnat prevedea și un împrumut de 1000 florini pentru dezvoltarea școlii. Școala era sprijinită și de unele societăți și asociații cultural-sociale comunale filiale. Amintim filiala din comună a Societății Doamnelor Române din Bucovina, care a donat suma de 124 de florini. Locuitorii satului au contribuit cu suma de 51 florini și 26 creițari.[25]În asemenea condiții favorabile, Școala din Centru a putut fi mărită cu încă două clase de cărămidă, numai în lunile iunie-septembrie 1893.

Începând cu anul școlar 1893/1894 sunt trimiși de Înaltul Consiliu Școlar al Țării (organ de conducere al învățâmântului în Bucovina), încă doi învățători pentru școala din Bilca: înv.Vasile Cârstean din Gălănești, la Școala de patru clase din Centru și înv. Ion Ștefureac din Rădăuți, la Școala Filială Bilka-Ost. Tot în acest an școlar la Bilca-Centru au funcționat: Gheorghe Brăilean-înv.superior-director, Melania Brăilean-înv.titular, Iulia Velehorschi-venită de la Școala Filială Bilka-Ost și Vasile Cîrstean-învățători inferiori (primul grad didactic la începutul carierei), iar la Școala Filială Bilka-Ost era Ion Ștefureac.[26]

Trebuie să amintim că anii de început ai învățământului au fost cei mai grei, dar începând cu 1886, când s-a zidit ,,școala lui Brăilean”(așa a rămas în memoria locuitorilor), pe lângă luminarea oamenilor această școala a dat personalități marcante care au depășit granițele Bucovinei, amintindu-i pe George Tofan și Traian Brăilean.

Anul 1894 îl considerăm un an de vârf pentru învățământul din Bilca din mai multe motive:

-Școala din Centru era școală de patru clase (zidită din cărămidă, acoperită cu draniță), existau asemenea școli doar încă în 6 localități – Arbore, Banila Ruseasca, Hliboca, Ilișești, Mitocul Dragomirnei și Molodia

-printre cei 5 învățători, doi erau fii ai satului: Gheorghe Brăilean (n.18.05.1839) și Melania Brăilean (n.20.09.1869)

-în anexa III din Statistica Școlilor Primare din Bucovina, pentru anul 1894 (elaborată de Dimitrie Isopescul și Josef Wotta, Cernăuți), în Bilca sunt trecuți 477 copii de vârstă școlară (241 băieți și 236 fete, 9 germani, 468 români, 2 de religie catolică, 468 ortodocși, 1 evanghelist, 6 mozaici),limbile de predare fiind limba română și limba germană.[27]

În ,,Bukowiner Pedagogische Blatter”(revistă editată de D.Isopescul după 1873) s-a publicat un raport al directorului Gheorghe Brăilean, despre extinderea școlii din 1893 și însemnătatea pentru copii. Începând cu anul școlar 1894/1895 se înființează la Școala din Centru învățământul de ,,repetiție”(cursuri complementare). Acest tip de învățământ se va înființa în școlile publice din Bucovina, pe baza unei noi legi provinciale școlare, votate în Dieta Bucovinei la 2 martie 1894.Aceste cursuri se țineau în fiecare an de la 1 noiembrie până la 1 aprilie, de două ori pe săptămână cu scopul ,,repetarea, completarea și lărgirea cunoștințelor primite în școala primară”. Obligați să frecventeze acest învățământ erau băieți și fete de la absolvirea școlii primare, până la vârsta de 15 ani. Programa era de 4 ore săptămânal: citirea, scrierea și calculul. La sate se va ține seama de ocupația ulterioară, privitoare la agricultură. [28]

În luna noiembrie a anului 1894 s-a deschis la Școala Bilka-Centru (școală de patru clase) și învățământul,,repetitor” cu copii trecuți de vârsta de 14 ani. Acest tip de învățământ va funcționa miercuri și sâmbătă după-amiază, pentru fete va fi susținut de învățătoarea titulară Melania Brăilean, iar pentru băieți de învățătorul titular Vasile Cârstean. O dată cu introducerea acestui învățământ ia amploare deosebită inițiativa învățătorului Gheorghe Brăilean (din anul 1886, la sfințirea lăcașului școlii din cărămidă, de dezvoltare a ,,pomeritului”). Școala din Centru a constituit un model de urmat pentru toate școlile din zonă (chiar la nivelul întregii provincii) în producerea de pomi fructiferi, împreună cu elevii mai mari și cu cei ,,repeți”.An de an au fost dăruiți elevilor ultuani, o parte dintre ei vânduți în Vicovul de Jos, Voitinel, Vicovu de Sus, Karlsberg(Gura Putnei), Șipot și Frătăuții Noi. În cronica școlii este semnalată altoirea în anul 1894 a 800 de pomi. Învățătorul-director Gheorghe Brăilean va participa la un curs de instruire în domenul învățământului complementar în anul 1897 la Viena, apoi în Suedia.

Anul școlar 1895/1896 s-a desfășurat în condiții deosebite, cursurile au început abia la 23 decembrie 1895. Întreaga comunitate a fost cuprinsă de o epidemie de scarlatină (în memoria sătenilor boala era numită șopârlaiță), care a secerat viețile a peste 100 de copii (vreo 40 erau elevi). La Școala de două clase din partea de est, după plecarea învățătorului Ion Ștefureac (la Câmpulung Moldovenesc), va veni din 6 septembrie 1897, învățătorul, fiu al satului, Artemie Galan.Acesta absolvise Școala Cantorală din Cernăuți și doi ani Școala Pedagogică. A devenit foarte popular în rândul
sătenilor, oamenii îl numeau,,domnul Artemie” și pentru faptul că a condus un cor de plugari, cu un număr de 16-20 gospodari,cu vârstele între 30-50 ani. [29]

Rezultatele frumoase ale școlii din Bilca reies și din participarea fructuoasă, la expoziția realizată la Rădăuți, în anul 1898, cu prilejul sărbătorii a 50 de ani de la urcarea pe tron a împăratului Franz Josef. Copiii de la Bilca s-au deplasat la Rădăuți în 12 trăsuri, în număr de 80, îmbrăcați în strai național. La expoziție au fost prezentate 255 caiete de scriere în limba română și germană, 42 bucăți cusături (altițe,năfrămi,cămeși) și 100 bucăți obiecte din lemn ,sculpturi și strungărit”.[30]Interesant este faptul că în urma participării fructuoase la expoziția jubiliară de la Rădăuți din 1898, a Școlii din Bilca, învățătoarea Melania Brăilean este solicitată să conducă în anul 1899, timp de 6 luni, un curs practic de țesut pentru fete la o școală din Silezia, unde va încasa suma de 600 de coroane (adică 300 florini,cât era salariul unui învățător provizoriu pe timp de un an).

Începând cu anul școlar 1897/1898, elevi de la Școala filială de două clase, vor continua anii III,IV,V și VI la Școala din Centru, frecventând și cursurile complementare. În 1899 au venit în localitate noi învățători-Eufrosina Botezat, Samuil Nistor (fratele marelui istoric Ion Nistor), Chiriac Cârstean și Emilia Zugravu. În 1900, începând cu 3 septembrie, prin ordinul 3112, vine la Școala din Centru ca învățător provizoriu, un fiu al satului, elev al Școlii lui Brăilean, între 1886-1890, absolvent al Școlii Normale de Învățători din Cernăuți, Pamfil Cuciureanu. [31]În anul 1901, prin ordinul nr.3820 din 21 septembrie este numit la Școala din Centru, un alt fiu al satului, învățătorul inferior –provizoriu, Gavril Ciubotariu.Tot atunci, la 22 septembrie, prin ordinul 3862, va fi numit învățător auxiliar la lucrul de mână, Minodora Popescu. Astfel,în anul 1901, învățători, fii ai satului, erau: Gheorghe Brăilean, Melania Brăilean, Artemie Galan, Pamfil Cuciureanu și Gavril Ciubotariu. O nouă extindere a școlii s-a făcut prin construirea unei clase spațioase, ca adaos în partea apuseană a școlii din 1886 și a unor săli pentru lemnărit și țesătorie.[32]Școala din Centru devenea școală poporală de șase clase, fiind frecventată și de elevii de la școala-filială. În anul 1902, prin ordinul nr.534 din 10 februarie, este numit ca învățător auxiliar la Școala din Centru, Vasile Irimescu, fiu al satului (va deveni director și primar erou ). În același timp,învățătorul Vasile Cârstean este mutat la Școala Filială, ca director, după o activitate de 9 ani la Școla din Centru (1893-1902).

Toamna anului 1902 va aduce comunității din Bilca știrea despre moartea învățătorului Gheorghe Brăilean, în București, la fiul său cel mai mare, Constantin, după ce întreaga sa viață a pus-o în slujba școlii din Bilca. Evoluția școlii din Bilca a urmat un drum ascendent,de la înființarea unei clase în 1861, cu 21 de elevi, la o școală cu șase clase în Centru și două clase în Est în anul școlar 1904/1905, cu număr de 359 elevi înscriși din care au frecventat 250.

În Bucovina, românii frecventau școala în proporție de 38%,din ponderea tuturor elevilor, la Bilca se înregistra un procent de 60% (procentul mai mare se explică prin faptul că la Bilca nu au fost școli mixte, neexistând concurența cu școlile rutene, polone sau germane).[33]Statistica pentru anul școlar 1904/1905 în Districtul Rădăuți ne indică următoarea situație: [34]

Se confirmă faptul că în localitatea noastră, strădania oamenilor școlii și a autorităților locale a favorizat accesul la învățătură a unui număr tot mai mare de copii. Școala din Bilca se află în categoria școlilor de șase clase din districtul Rădăuți. După anul 1900 în atenția autoritățile locale era construirea unei noi clădiri ai școlii din partea de est a comunei, deoarece copiii arondați aici, dornici de învățătură, erau în număr de aproape 200. Acest deziderat a fost realizat, între anii 1902-1905 ,când a fost dată și în folosință (astăzi localnicii numesc această școală, ce este funcțională, ,,școala veche”).

Trebuie să amintim că, după moartea lui Gheorghe Brăilean (1902), conducerea școlii a fost asigurată de înv.Vasile Cârstean, apoi prin ordinul nr.4528 din 24 iulie 1903 de învățătorul superior George Nicoară, până în anul 1911. În primul deceniu al secolului XX, grija față de dezvoltarea învățământului în localitate a continuat. În 24 octombrie 1907 a fost dată în folosință la școala din centru o pivniță zidită, inspectată de comisarul Barariu (acesta putea servi și ca loc de refugiu în caz de război).În anul 1908 începe ca învățător provizoriu Axenia Galan, iar din 1910 funcționează și Aspazia Cuciurean. Ambele învățătoare erau fiice ale satului. S-a acordat atenție întreținerii școlii -curtea fost pietruită cu prundiș, s-au cumpărat perdele, mobilier, în fiecare clasă era lighean și ulcică pentru spălat. O sală a fost
amenajată pentru activități sportive, ,,acaretele pentru gimnastică” fiind două bare(părechi), haragi de agățat 3,2 metri, scări horizontale pe stâlpi, o scară verticală și una piezișă și un druc de fier[35].Începând cu decembrie 1911 și până în august 1912 edificiul școlii de zid din Centru a fost acoperit cu,,oale”(țigle), înlocuindu-se dranița veche.

Prin ordinul nr.6897 din 24.11.1911, emis de Consiliul Școlar Districtual Rădăuți, conducerea Școlii din Centru este preluată de învățătorul defintiv, fiu al satului, Pamfil Cuciureanu. Conducerea școlii și autoritățile locale au început demersurile pentru înființarea unei școli și în partea de vest a comunei. Consiliul Comunal a decis în ședința din 5 mai 1913, în unanimitate, la propunerea primarului George al lui Zaharie Muntean, ca să fie închiriată pentru școală casa cu nr.650 a locuitorului Laurentie Cîrdei (în limbajul sătenilor era numit Livrintie Cîrdei, familie cunoscută în sat după porecla Papir). Pentru deschiderea clasei a fost însărcinat învățătorul superior Vasile Cârstean – cadru didactic cu vechime în sat. Casa a fost inspectată de o comisie districtuală (venită de la Rădăuți), alcătuită din medicul Sammler, comisarul Ion Chodzan și inginerul Dvorzak. Actul de aprobare nr.20300 din 10.11.1913 ,,fur das Schuljahr1913/1914, im Hause,im westlichen Teile von Bilka’’(pentru anul școlar 1913/1914 în casa din partea de vest a Bilcii) va permite deschiderea unei clase de elevi în casa locuitorului de mai sus. Prin ordinul 8653 din17.11.1913 este numit la această școală, învățătorul Dimitrie Moldovan.[36]

Activitatea învățătorilor se desfășoară pe lângă cea de la clasă și în cadrul comunității, în conferințe. La nivel local se desfășurau o dată pe lună ,,conferințele învățătorilor”(azi ședințele consiliului profesoral), apoi conferințele districtuale (o dată pe an, timp de trei zile consecutive, unde se asigura diurna învățătorilor) și conferințele provinciale (o dată la șase ani, participau doi-trei învățători aleși din fiecare district). [37] În ceea ce privește salarizarea învățătorilor, până la reforma din 1869, școlile primare erau subordonate Bisericii, învățătorii erau plătiți cu 130-150 florini pe an, ajutorii de învățători cu 70 de florini, mai aveau un lot de pământ și ceva ajutor din partea părinților. După legea imperială din 1869, salariile erau de 200 florini pe an pentru învățătorul provizoriu (debutant) și 300 de florini pe an pentru învățătorul definitiv. După anul 1885, salariile au fost modificate foarte variat de la oraș la sat. Astfel, începând cu anul 1898 învățătorii inferiori și definitivi primeau 400-450 florini pe an, învățătorii superiori 500-700 florini. Directorii de școală mai aveau dreptul la locuință cu cel puțin două camere și bucătărie, iar dacă nu exista locuință avea dreptul la despăgubire, 40% din salariu în localități cu peste 2000 de locuitori. Sub acest număr primea 30%. [38]

Izbucnirea Primului Război Mondial va avea implicații deosebite și pentru învățămâmtul din localitatea noastră. Pe 31 iulie 1914, vineri seara, sosește în localitate un comisar austriac și ordonă mobilizarea pentru front a tuturor celor născuți, începând cu anul 1872, cu vârsta între 21-42 de ani. Pleacă pe front la 1 august 1914, învățătorii Pamfil Cuciureanu și Gavril Ciubotariu. Dumitru Moldovan de la Școala din Vest era deja, în vacanța elevilor, la satisfacerea serviciului militar. Clădirea școlii, în caz de nevoie, va deservi trupele.Se blochează toate posturile. Clasele paralele de la școlile din estul și vestul localității se închid. Anul școlar la Școala din Centru se deschide la 25 octombrie 1914. Fetele din anii superiori lucrează cu învățătoarele Axenia Galan și Aspazia Galan pentru soldații de de front ,,mânecari,colțuni,comanace”. În decembrie 1914 au fost încartiruți în școală soldații ruși. Cursurile se suspendă. Rușii s-au retras pe 11 februarie 1915. De la 1 martie s-au redeschis cursurile școlare până în luna iunie a anului 1915. Pe 30 iunie 1915 pleacă la război și învățătorul superior Vasile Cârstean. Anul școlar 1915/1916 începe în septembrie, dar pe 29 octombrie se închide școala din cauza izbucnirii epidemiei de scarlatină. Vor fi reluate cursurile pe 10 ianuarie 1916. Anul școlar se încheie pe 19 iunie 1916, deoarece localitatea este ocupată de ruși pentru a doua oară. Școala va deservi armata până la retragerea rușilor în 3 august 1917 (în timpul ocupației rusești, școala n-a suferit pagube însemnate).[39]Din august 1917, localitatea este ocupată iar de trupe austriece, maghiare și germane, iar clădirea școlii servește drept gazdă pentru trupe. Până în primăvara anului 1918 s-a distrus gardul școlii, lăițile(băncile), dulapuri, acte și mijloace de învățământ au fost arse, școala a rămas fără ferestre, uși și sobe. Totuși, anul școlar 1917-1918 a început la 21 mai 1918 în două clase, cu învățătoarele Axenia Galan și Aspazia Galan, și s-a încheiat la 31 iulie 1918.

Anul școlar 1918/1919 a început la 3 septembrie în două clase. Pe data de 8 noiembrie se întoarce din război învățătorul Gavril Ciubotariu. În cursul anului 1919, primarul Grigore Irimescu (Grigore a lui Tenic-în memoria sătenilor), repară încă două clase, în care vor începe cursurile pe 15 ianuarie 1919. Funcționau următorii învățători: Vasile Cârstean (întors din război), învățător superior, Gavril Ciubotariu-învățător definitiv, Axenia Galan-învățător definitiv, Aspazia Galan și Maria Cârstean-învățătoare provizorii.

În noul context istoric, după încheierea primului război mondial, când se realizase idealul național al românilor din Bucovina (15/28 noiembrie 1918–Unirea Bucovinei cu Regatul României), se desfășoară sub conducerea prof.George Tofan (fiu al satului), în 14-15 februarie 1919, Congresul Învățătorilor (primul) la Cernăuți, la care vor participa toți învățătorii din comună. Pe 29 iunie 1919, se încheia anul școlar 1918/1919, după ce școala fusese inspectată de profesorul George Tofan. Frecvența elevilor la sfârșitul anului școlar 1918/1919 era de aproximativ 28%,față de începutul războiului (1914) [40]

Anul școlar 1919/1920 a început la 15 septembrie. Școala din lemn, construită în 1861-1862, nu a mai putut fi reparată (aici funcționau cele trei clase complementare). La 15 decembrie 1919 se deschide în casa închiriată de la locuitorul Pavel Crasnean o clasă pentru copiii din vestul comunei. A fost desemnată să funcționeze aici învățătoarea Aspazia Galan. La 1 februarie 1920 moare la Cernăuți învățătorul superior Vasile Cârstean, ginerele lui Gheorghe Brăilean, fost director la Școala Centru și Școala Est. Tot în această lună, începe activitatea de învățător Gheorghe Cuciurean, fiu al satului, la Școala din vestul localității. La 8 ianuarie 1920 își reia activitatea la școala din Centru, Pamfil Cuciureanu, după cinci ani de participare la război (a fost prizonier în Italia)[41]

Lipsa datelor oficiale datorită distrugerii parțiale a arhivei școlii în timpul celui de-al doilea război mondial (pentru perioada 1920-1930 pentru Școala din Centru, 1920-1926 în cazul celorlalte două școli, nu există nicio sursă oficială – foi matricole,registre de procese verbale,registre de inventar etc) face imposibilă reconstituirea principalelor aspecte privind învățământul local în primul deceniu interbelic. Pe plan național, s-a realizat o analiză atentă a situației existente imediat după Unire și s-au fixat obiectivele ce trebuiau îndeplinite în ceea ce mai târziu s-a conturat ca o primă etapă, 1918-1928, în evoluția învățământului de după război. Ministrul Instrucției Publice, dr.C.Angelescu [42] aprecia că ,,războiul, ștergând hotarele care de veacuri ne nespărțeau și întrunind pe toți românii la un loc, a deschis o nouă eră istoriei neamului nostru, creind în același timp noi cerințe și noi condițiuni de viață. Organizarea și îndrumarea învățământului trebuiau, deci, să corespundă stării de lucru din România de după război, ținându-se seama atât de experiența trecutului, cât și de progresele și transformările realizate în alte părți.[43]Unificarea învățămânului primar al statului trebuia să înlocuiască cele patru tipuri de organizare școlară existente cu unul singur și să contribuie la realizarea unui deziderat major, deoarece,,școala trebuie să provoace pretutindeni o primenire a sufletelor, să trezească conștiința națională la cultura și viața românească și să închege unitatea sufletească a tuturor românilor. Numai luminând și întărind conștiința națională vom spori puterile deviață și de rezistență ale neamului, la toate asalturile din afară și dinăuntru și vom asigura trăinicia stăpânirii noastre în noile granițe ale regatului.(…….)Democrația dă putere oricui, fără deosebire de credințe religioase, stare economică sau socială, să se înalțe până acolo unde munca și puterile sale intelectuale îi permit, căci numai astfel se poate stabili ierarhia meritului. Dar, pentru ca fiecare să se poată înălța, trebuie ca oricine să aibă libertatea și posibilitatea de a capăta
învățământul cel mai larg, pe care țara îl poate da. Numai procedând așa, țara poate pune în evidență valorile pe care le posedă.’’ [44]

S-a procedat la analiza învățământului primar în diferite ținuturi românești în preajma Unirii și anii imediat următori. „În Bucovina funcționau în 1914 un număr de 531 școli primare, din care 179 erau românești; în 1919/1920 au funcționat 208 școli, iar în 1922/1923 – 575 școli primare, repartizate astfel : 319 românești, 155 rutene, 47 germane, 27 evreiești, 25 polone, 2 maghiare. Numărul copiilor de vârstă școlară(de la 7 la 14 ani) era în Bucovina, în 1922/1923, de 108498, dintre aceștia au urmat școala 104.301 copii, adică 96%.În Bucovina, ca și în celelalte provincii românești, se manifestă un interes deosebit de a da copii la școala și de aici una din preucupările noastre de căpetenie trebuie să fie de a crea școale în toate aceste regiuni, unde dominațiunea străină a lucrat pentru deznaționalizarea elementului românesc’’[45]Pe plan național, s-a conturat strategie clară de combatere a analfabetismului, care în Bucovina atingea cota de 60%[46].De aceea, se acorda o atenție deosebită creșterii numărului de învățători. În 1919/1920 s-au înființat 3500 posturi de învățători, în 1922/1923 alte 2000 de posturi, iar în bugetele din anii 1923și 1924 alte 4000.[47]

Prin legea din 26 iulie 1924, învățământul primar era declarat unitar în tot cuprinsul țării, obligatoriu și gratuit. În școlile statului, învățământul primar se preda în limba română. Legea conținea prevederi referitoare la aplicarea obligativității învățământului primar (inclusiv la amenzile pentru absențe nemotivate, ce puteau fi transformate în închisoare), la înființarea și funcționarea școlilor primare, la recensământul populației școlare, la personalul didactic (condițiile de numire, titularizarea, acordarea gradelor, transferarea, pensionarea, drepturile și datoriile acestuia, distincții și recompense, pedepse, mijloace de perfecționare, salariile etc). Întreținerea învățământului primar era în sarcina comunelor, statul contribuind cu plata personalului didactic.Toate celelalte cheltuieli cădeau în sarcina comunelor, care le efectuau prin comitetele școlare.Comunele aveau sarcina de a construi, repara și întreține localul de școală și locuința directorului, de a dota cu mobilier, a înzestra școala cu mateial didactic, a îngriji de curățenia, încălzitul și iluminarea școlii, a plăti oamenii de serviciu ș.a.[48]

La 23 aprilie 1925, ,,Asociația corpului didactic primar al județului Rădăuți’’ a comemorat la Școala primară din Bilca-Centru pe Gheorghe Brăileanu și George Tofan. Pe peretele din fața școlii, li s-a așezat o placă comemorativă cu următorul cuprins: ”În amintirea lui George Brăileanu(n.1838-d.1902) prin a cărui străduință s-a ridicat acest lăcaș de cultură și care prin 40 de ani a luptat în rândul întâiu pentru propășirea școalei și a învățătorimii și a lui George Tofan (n.1880-.1920) fost elev al acestei școale care prin grai și scris a sădit în sufletul învățătorimii din Bucovina dragostea de neam și spiritul de jertfă. Bilca, 23.IV.1925. Asociația corp.did.primar’’. Nicolae Simionovici, redactor al ziarului ,,Voința școalei’’și președinte al Asociației Regionale a Corpului Didactic Primar din Moldova de Sus, rostește un discurs emoționant, evocând personalitățile celor doi corifei.[49]

În primăvara anului 1926 era dat în folosință noul local al Școlii nr.3 Vest. Construcția a început la sfârșitul anului 1924, după memoriile repetate adresate Inspectoratului zonal și Prefecturii de directorul școlii, învățătorul Vasile Irimescu (viitorul primar erou al localității). Inspectorul școlar O.Gherman notează în raportul său că ,,școala are trei săli de clasă, frumos mobilate, lipsesc însă materialele didactice. Frecvența este bună, școala funcționează cu două posturi de învățător, la cei 78 de copii, împărțiți în două clase. La clasa I (ce corespunde anilor școlari I și II), funcționează doamna învățătoare Albotă Aurora, ruteancă, având de luptat cu greutățile lingvistice, fiind greu înțeleasă de elevii săi. Domnul învățător Vasile Irimescu conduce cu mult tact pedagogic clasa a II-a(ce corespunde anilor școlari 3,4,5 și 6)’’[50].

Școala nr .2 Ost funcționează în anul școlar 1926/1927 cu șase posturi de învățători, la cele șapte clase primare, sub coordonarea învățătorului Pamfil Cuciureanu. Școala are un efectiv la sfârșitul anului școlar 1926/1927 de 200 de elevi, dintre care promovează 178. Directorul școlii transmite colegilor săi ,,să dea o mare atenție șezătorilor cu poporenii, căci numai așa se poate realiza o școală adevărată, lucrând învățătorii mână-n mână cu părinții copiilor’’[51].Colectivul didactic este unit și tânăr ca medie de vârstă, existând o stabilitate pe posturi. Îi amintim pe învățătorii Victor Bujdei, soții Nicolae și Irina Oreleschi, Ștefania Gașler și Maria Hermann. [52]

În anul 1928 se aniversează, printr-o serie de activități cultural-educative, 10 ani de la sfârșitul primului război mondial și de la realizarea Marii Uniri. Seria acestor manifestări este deschisă la 27 martie 1928 de membrii Cercului Cultural,,Gheorghe Brăileanu’’.Activitatea este găzduită de Școala nr.3 Vest, participând circa 300 de persoane, în majoritate fiind cadre didactice locale și din zonă (Voitinel, Gălănești, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos) și elevi. După efectuarea serviciului religios la Biserica locală, țin prelegeri învățătorii Vasile Cârstean (directorul Școlii Primare din Gălănești) -,,Unirea în conștiința poporului român’’, respectiv Pamfil Cuciureanu -,,Trezirea conștiinței naționale la români’’ [53].În același an, la 23 mai, cu prilejul Zilei Eroilor, cursurile școlare sunt suspendate întrega zi, prioritate având manifestările comemorative dedicate bilcanilor căzuți în primul război mondial. Astfel,de hotărăște ca ,,întreg corpul didactic și toți elevii vor lua parte la serviciul divin de la Biserica locală, începând cu orele 7.30 și apoi la cimitirul satului. Elevii vor depune coroane de flori spre lauda eroilor căzuți pentru întregirea neamului și vor recita poezii eroice.’’[54]

Efectivele școlare de la cele două școli, pentru care avem situații statistice, sunt în creștere în anul școlar 1928/1929 față de anul precedent. Astfel, Școala nr.2 –Ost raportează la sfârșitul anului școlar că ,,au fost clasificați 211 elevi, dintre care au promovat 191 au fost clasificați favorabil’’ [55],în timp ce la școala din vestul localității ,,promovează 85 de elevi din cei 97 înscriși la începutul anului școlar’’.[56]O epidemie de scarlatină și pojar face ca timp de două luni consecutiv(septembrie-octombrie 1929), cursurile școlare să fie suspendate, la toate școlile din comună, în anul școlar 1929-1930. Lipsa mijloacelor de prevenire și a condițiilor igienico-sanitare din cadrul școlilor favoriza răspândirea epidemiilor și creșterea gradului de mortalitate infantilă. Cu toate acestea, reușeau să încheie cu bine anul școlar 133 de elevi de la Școala nr.3, respectiv 214 de la Școala nr.2 Ost. [57]

La 25 iunie 1931, la Școala din Centru s-a ținut examenul de absolvire pentru 19 elevi de clasa a VII-a de la cele trei școli din comună (10 elevi de la școala din Centru, 8 elevi de la Școala nr.2 Ost și un elev de la Școala nr.3 Vest). Comisia de examinare era condusă de directorul Școlii din Centru, învățătorul Gavril Ciubotariu și avea în componență cadre didactice de la cele trei școli: înv.Vasile Irimescu(Școala nr.3), înv.Gheorghe Ionesi și înv.Nicolae Oreleschi (Școala nr.2) și învățătorii școlii gazdă, Partemie Cîrdeiu, Axenia Galan și Ioan Andronic. Examenul a constat în probe de evaluare la limba română și matematică, respectiv probe practice la dexterități manuale și tâmplărie (băieții) și la legumicultură și gospodărie(fetele) [58].Elevii sunt examinați, începând cu anul școlar 1931-1932, și la religie de către preoții din localitate.Toți elevii primeau diplome de absolvire, primind îndemnuri de la președintele comisiei de examinare, Gavril Ciubotariu, ,,să se țină de carte în continuare, să nu uite foloasele învățăturii, să respecte și să-și facă datoria față de Biserica școală și societate, căci numai așa vor deveni cetățeni adevărați ai scumpei noastre patrii.’’[59] În anii ce vor urma, Școala din Bilca Centru va deveni în luna iunie a fiecărui an, locul unde elevii claselor a VII–a din localitate vor susține examenele de absolvire.

Se poate reda o situație statistică a numărului absolvenților pentru anii 1932-1946.

Datorită evenimentelor celui de-al doilea război mondial, cursurile școlare au fost suspendate în perioada martie 1944-octombrie 1945. În 1946 se ține examenul de absolvire pentru doi ani școlari:1943-1944 și1945-1946. În anii 1940 și 1946, acest centru de examinare devine gazdă și pentru elevii din Gălănești și Voitinel, datorită pregătirii bune a cadrelor didactice examinatoare și condițiilor oferite (44 de elevi în 1940 și 17 de elevi în 1946) [60].

Colectivul didactic al școlii se îmbogățește cu noi învățători tineri, fii ai satului în anii 1933 și 1934: Ileana Irimescu, fiica învățătorului Vasile Irimescu, căsătorită din 1934 cu învățătorul Vasile Coniac, soții Visarion și Eudochia Puha. Aceștia din urmă vor depune o activitate rodnică și îndelungată în serviciul școlii bilcane, funcționând neîntrerupt aproape 40 de ani de la Școala nr.3. Într-un raport de inspecție școlară din 1937 se arată că ,,soții Coniac și Puha sunt foarte bine pregătiți profesional, sunt pătrunși de spiritul datoriei și își înțeleg misiunea de apostoli ai neamului’’ [61]

Misiunea școlii în perioada interbelică este una de culturalizare permanentă, de afirmare a solidarității și conștiinței naționale. Activitatea cultural-educativă desfășurată de școlile din Bilca demonstrează cu prisosință acest fapt. Astfel, la 26 mai 1935, la Școala Bilca Centru se desfășoară ședința Cercului Cultural ,,Ion I.Nistor’’, sub președinția învățătorului Ion Vicoveanu. Au participat 45 de cadre didactice din zona Rădăuților. Activitatea a fost deschisă printr-un Te Deum la biserica din localitate, urmând apoi prelegeri și referate despre rolul școlii în societate, susținute de învățătorii Iosif Costea și Maximilian Mimor. Partea finală a conținut un consistent program artistic-educativ, constând în recitări, dialoguri, cântări, jocuri populare susținute de elevii școlii gazdă, îndrumați de învățătorul Ioan Andronic. Participă 400 de persoane. [62]Tot în toamna anului 1935, Școala nr.2 devine gazda unei manifestări de amploare, ,,o șezătoare poporală de fete, la care iau parte 75 de persoane, cadre didactice și elevi de la școlile din Bilca, Vicovu de Jos, Remezău, Vicovu de Sus. Domnul Cuciureanu Gheorghe, directorul Școlii nr.2, a pus la dispoziție pentru distracția celor prezenți singurul aparat radio din sat’’. [63]

La 27 mai 1938 au loc la Școala nr.3 Vest ample manifestări cultural-artistice, legate de sfințirea și ridicarea Pavilionului Național al Școlii nr.3, stolul străjeresc de aici, având patru comandanți și 167 de străjeri. După ceremonialul religios de sfințire, oficiat de preotul Valeriu Cârstean, au urmat demonstrații ale diverselor formațiuni de luptă, compuse din elevi, dansuri și cântece populare.Au participat la această manifestare starețul Sf.Mănăstiri
Putna, arhim.Grigoraș, Ilie Vișan, comandantul Străjii Țării din județul Rădăuți, primarul orașului Rădăuți, Isidor Cîrdei, primarul Gh.Dabîca de la Vicovu de Sus, autoritățile locale, în frunte cu Vasile Irimescu, societățile arcășești din Bilca,Vicovu de Sus, Gălănești,Voitinel.Asistența a fost numeroasă, peste 500 de personae asistând pe parcursul zilei la întregul ceremonial[64].Regimul de autoritate monarhică a lui Carol al II-lea(1938-1940) a acordat o atenție special tineretului. Prin decretul-lege din 15 decembrie 1938, toți băieții între 7 și 18 ani și toate fetele între 7 și 21 de ani erau obligați să facă parte din ,,Straja Țării’, al cărei comandant era regele, căruia străjerii trebuia să-i jure credință. Deviza străjerilor era,,Credință și muncă,pentru țară și rege’’.[65]

Școlile din Bilca sunt implicate mereu și în activități filantropice. Astfel, aflăm că începând cu anul școlar 1933/ 1934 învățătoarea Ștefania Andronic, susține fetelor din clasele terminale un curs de bucătărie. Bucatele obținute sunt servite, zilnic, la 30 de elevi sărmani în pauza mare în bucătăria școlii’’[66].Colectivul cadrelor didactice și elevii înstăriți de la cele trei școli fac colecte, în mod periodic, pentru adunarea unor fonduri bănești, necesare asigurării de hrană, încălțăminte și rechizite școlare elevilor săraci. În timpul mandatelor de primari ale lui Pamfil Cuciureanu (1927-1928 și 1930-31) și Vasile Irimescu (1936-1940), Consiliul local alocă fonduri speciale pentru acordarea de ajutoare bănești și burse școlare copiilor nevoiași. Reușita conjugată a acestor eforturi este demonstrată de buna frecvență înregistrată la toate școlile din Bilca, efectivele școlare crescând de la an la an.

După o prodigioasă activitate didactică în satul natal de 38 de ani, la sfârșitul anului școlar 1937/1938, era pensionat învățătorul Pamfil Cuciureanu, prin ordinul nr.131668/1938. Nu abandonează activitățile obștești, îndeplinind diferite funcții la societățile cultural-economice existente în comună:Banca Populară ,,G.Brăilean’’, cooperativa ,,Munca noastră’’, Căminul Cultural,,George Tofan’’.[67]

Cu ocazia inspecțiilor sanitare din anii 1934-1937, s-a constatat că la școala veche din lemn, construită în 1862-1863, buretele este răspândit, trebuind urgent o reparație pentru a nu periclita sănătatea elevilor și a învățătorilor[68].În 1938, Primăria Bilca alocă fonduri din bugetul local pentru construirea unui nou corp de clădire, însă chestiunile de ordin birocratic (avize ale experților tehnici,diverse aprobări etc) întârzie cu aproape un an demararea lucrărilor[69].

La 7 iulie 1938, Serviciul Tehnic al Județului Rădăuți acordă aprobarea unui deviz de 298.000 lei pentru exinderea cu două săli de clasă și hol a clădirii din cărămidă a Școlii primare Centru- Bilca. În luna următoare, conform procedurilor, s-a organizat licitația pentru atribuirea construcției. Au participat la licitația organizată de autoritățile locale trei constructori (Simion Simota, Bodnar Gheorghe și localnicii Zelesner Josef și Johann Schaller), care și-au prezentat ofertele în plic. Cea mai bună ofertă, care a constat în prețul unitar devizului inițial (298.000lei), a fost făcută de meseriașii Johann Schaller și Zelesner Josef. Aceștia se obligau să termine construcția până la 30 aprilie 1939, respectând termenii contractului [70].Lucrările au fost prelungite, cu aproape 6 luni, construcția fiind finalizată de abia în octombrie 1939. Intrarea în noile sălile de clasă era făcută în martie 1940, în prezența autorităților locale și a cadrelor didactice din întreaga comună. Imediat, s-a luat decizia demolării parțiale a vechii școli de lemn. Începeau lucrările la un nou corp de clădire (fosta clădire a Grădiniței Școlii Centru) [71]

Evenimentele celui de-al doilea război mondial au afectat activitatatea instructiv-educativă la școlile din Bilca. În anii 1940-1945, mai multe posturi de învățături sunt suplinite, datorită deselor concentrări militare. Astfel, la Școala din Centru, trei cadre didactice pleacă pe front, pe diferite interval de timp, între anii 1941-1945: directorul școlii, înv.Cuciureanu Gheorghe, înv.Andronic Ioan și înv.Vulpe Gheorghe. În anul școlar 1941/1942 este numit director provizoriu coordonator pe toate școlile din comună, înv.Andronic Ioan (până la venirea de pe front al lui Cuciureanu Gheorghe în februarie 1942). În primăvara anului 1944, în preajma sărbătorii de Bunăvestire, a început evacuarea localității datorită faptului că armata sovietică înainta rapid, ocupând mai multe localități din nordul Bucovinei. La ordinul primarului Ion Puha a lui Tanasă, sunt suspendate cursurile școlare, arhivele principalelor instituții sunt încărcate în căruțe și transportate spre Rădăuți.[72]Este posibil ca în acest context să se fi distrus o parte importantă din arhivele Primăriei, școlilor și bisericii locale (în memoria colectivă se vehiculează ideea incendierii unor căruțe cu documente chiar în curtea Primăriei).

Cursurile școlare au fost reluate abia în octombrie 1945, după marile eforturi depuse de autoritățile locale și cadrele didactice. Clădirile celor trei școli erau puternic deteriorate, ferestrele distruse, gardurile ce le împrejmuiau fiind folosite drept combustibil lemnos de către trupele militare sovietice de ocupație în iarna anului 1944-1945. În iunie 1946 se ține examenul de absolvire pentru elevii promoțiilor 1944 și 1946 (în total 99 de elevi). Participă și 17 elevi de la școlile din Gălănești și Voitinel. Comisia de examinare era condusă de inspectorul școlar Tudose Gheorghe. Componența corpului didactic suferă câteva modificări, funcționând nume noi de învățători tineri ca Boghian Elvira, Popa Nicolae, Popa Magdalena, Moroșan Dragoș, Irimescu Gavril. Conducerea celor trei școli era încredințată până la începerea anului școlar 1946/1947 astfel: Vasile Coneac (Școala Centru),Visarion Puha (Școala Vest) și Nicolae Orleţchi (Școala Est).[73]Raportul inspecției școlare din 9 aprilie 1946, realizat de Nicolae Simionovici, la cele trei școli din comună arată că,,toate sălile de clasă sunt văruite și sunt împodobite cu mult gust cu materiale didactice și tablouri intuitive. Elevii sunt isteți și vioi, manifestând dragoste față de școală și dascălii ei. Cadrele didactice își respectă cu cinste obligațiile și pot fi prezentate ca exemple de dăruire și profesionalism celorlalți învățători din județ. Acești învățători sunt cu adevărat fiii lui George Tofan. Arhiva și scriptele școlare se păstrează în ordine, iar lucrările de cancelarie sunt efectuate la timp. Orarul general, graficele de frecvență și inspecții se găsesc afișate și completate cu toate datele la zi.’’[74]

Anul școlar 1947-1948 va fi emblematic pentru evoluția ulterioară a învățământului, deoarece face trecerea de la sistemul interbelic la cel comunist. La începutul anului școlar, s-a cântat la festivitatea de deschidere imnul,,Trăiască regele’’, iar la cea de încheiere, din iunie 1948, elevii știau să cânte imnul Internaționalei Comuniste. Începând cu ianuarie 1948, registrele proceselor verbale de inspecție și de ședințe devin mai stufoase, fiind încărcate de indicații politice adresate părinților elevilor și lozinci propagandistice specifice democrației populare. Se prezentau periodic în ședințele cu părinții realizările noului regim (reforma agrară, reforma monetară, legea naționalizării din 11 aprilie 1948 etc.) și foloasele acestora pentru clasa muncitoare. Se arată, pe baza ordinelor și directivelor primite, că ,,misiunea școlii este de a crea în viitor cetățeni, conștienți de ceea ce vor și ceea ce trebuie să fie. Prin nouă reformă începută anul acesta, școala este așezată pe baze democratice populare, având un învățământ laic, bazat numai pe realism științific, misticismul religios neavând ce căuta în școală.’’[75] Erau copiate modelele si teoriile pedagogice din U.R.S.S ale lui M.Roller, punându-se accent în toate programele școlare pe latura materialist-dialectică. Religia, ca obiect de studiu, era eliminată din curricula școlară. Cadrele didactice trebuiau să facă critică și autocritică în toate activitățile pe care le desfășoară și erau obligate să viziteze cât mai des elevii acasă, ca să constate cum influențează mediul familial educația copiilor.

Având în vedere cererea părinților la plenara din 12 decembrie 1948, s-a luat decizia înființării unor internate pentru băieți și fete cât mai urgent, pentru a veni în ajutorul copiilor sărmani care locuiesc departe de școală. Se hotăra ,,ca internatul pentru băieți să ia ființă în clădirile anexe școlii, care necesită însă mari reparațiuni. Internatul de fete se va înființa în casa statului, provenită din circulația bunurilor inamice. Acesta va putea fi deschis imediat după vacanța Crăciunului, începând cu ziua de 3 ianuarie 1949. Părinții fetelor cazate (13 fete au primit bursă în acest sens) vor plăti câte 25 kg de grăunțe și vor aduce fasole, cartofi și zahăr etc și un avans de 250 lei’’[76].Comitetul de sprijin înființat în acest sens promitea că până în octombrie 1949, lucrările vor fi finalizate în totalitate, iar începând din anul școlar 1949-1950, 21 băieți și 32 de fete vor putea fi găzduiți. Cu ocazia inspecției școlare din 9 mai 1950, se constata ,,că sunt 58 de elevi care locuiesc și iau masa la internat în cele mai perfecte condițiuni.Se organizează și meditații gratuite pentru elevii cazați.’’[77]

În perioada 1952-1962, Școala Bilca-Centru a fost condusă de profesorul de limba română, Vasile Rotar, din a cărui inițiativă s-au reparat unele anexe ale școlii și s-a plantat livada de pomi fructiferi . În timpul mandatului de director al învățătorului Alexandru Brăilean (1962-1974), fiu al satului, se înregistrează realizări notabile. În anul 1969, școlile din Bilca au fost conectate la rețeaua de electricitate, iar doi ani mai târziu sunt finalizate lucrările la atelierul de practică al școlii, necesar noilor modificări apărute în învățământul românesc, începute cu anul școlar 1971-1972 (se introducea învățământul obligatoriu de 10 clase la Școala Centru, acest sistem funcționând până la sfârșitul anului școlar 1989/1990). Sub coordonarea directorului înv.Alexandru Brăilean se organizează în anul 1971, la 15 august, o serbare dedicată aniversării a 110 ani de la înființarea primei școli. Au participat fiii satului, foști elevi ai școlii, deveniți între timp, medici, ingineri, profesori, învățători etc. Cu acest prilej este lansată și singura monografie de până acum dedicată comunei Bilca sub titlul ,,Bilca,o așezare pe valea Sucevei’’, alcătuită de Vasile Cîrdei și George Muntean. Anul 1971 aduce și inaugurarea noului corp de clădire de la Școala nr.2 Bilca.

În anul 1976 are loc extinderea cu 4 clase Școlii din Centru, sub coordonarea directorului, prof.Gavril Cuciurean(1974-1984). Modernizarea școlii și adaptarea la noile condiții au continuat în anii următori sub conducerea prof.Paraschiva Cuciurean (director în perioada 1984-1989). La 15 august 1985 a fost ținută o sărbătoare cu fiii satului, iar un mai târziu s-a construit șura din spatele școlii din Centru și întreaga școala a fost racordată la rețeaua de apă curentă. În anul 1988 au fost angajate ample lucrări de reparație la corpul vechi al clădirii. Acest fapt s-a datorat sprijinului acordat de un fost elev strălucit al școlii, inginerul Mircea Irimescu. La 15 august 1995, are loc sfințirea școlii din centru, cu ocazia deciziei Inspectoratului Școlar al Județului Suceava nr.136 din 1 august 1995, de acordare a numelui George Tofan, ca răspuns la solicitarea cadrelor didactice nr.2750/1995. În 1996, corpurile principale de clădire ale școlii au fost acoperite cu învelitoare din tablă. În perioada imediat următoare, s-au creat facilități pentru elevi, prin crearea și extinderea rețelelor de calculatoare la cele trei școli, acces la rețeaua de internet. Școala a fost înzestrată cu mobilier nou și materiale didactice performante. La corpul nou al Școlii nr.2 au avut loc ample transformări: s-a montat o centrală termică ce asigură încălzirea școlii , anveloparea termică, înlocuirea ferestrelor vechi cu ferestre tip termopan etc. Din anul 2006, elevii se bucură la Școala din Centru de o sală de sport modernă, realizată prin fonduri europene, iar din anul 2012, de o modernă clădire dedicată învăţământului preşcolar şi primar. Lucrări de renovare şi îmbunătăţire a climatului educaţional s-au efectuat şi la Şcoala nr.3. În prezent, există un proiect în derulare, finanţat prin Banca Mondială, care prevede ridicarea unei noi şcoli pe locul celei vechi din centrul localităţii.

În perioada 1989-1991, conducerea Școlii Centru a fost asigurată de prof. Mucea Gabriela. Au urmat apoi la conducerea acestei unități de învățământ prof. Irimescu Gheorghe, cu două mandate (1991-1996 și 2000-2005), înv.Cîrdei Constantin (1996 – martie 1998), prof. Cuciurean Constantin (martie 1998- septembrie 1998), prof.Hadranyi Ildiko (2005-2010) și prof. Negru Costică(2010-până în prezent).