splash

Acest bărbat rămâne neuitat în inimile dascălilor noştri pentru că a fost unul dintre cei puţini, cari a rădicat şcoala românească la înălţimea ei de azi. Atât în timpul vitregei stăpâniri austriace cât şi în timpul războiului, şcoala românească de pretudindene a stăruit acesta s-o refacă, parte ia succes, parte se va îndeplini. Ideile lui George Tofan pentru şcoală sunt ideile naţiunii româneşti...Bilcanii îl jelesc pe neuitatul lor sătean, care s-a înălţat prin muncă pe treapta de a fi fala naţiunii.

Însemnare din iulie 1920, semnată de directorul Şcolii din localitate, Gavril Ciubotariu în Chronica Şcoalei

 

MIHAI CONSTANTIN RUSU ( 1940 – 2000 )


Apariţia lui Mihai Rusu, întotdeauna, a însemnat bucurie. Cu dezinvoltura sa, cu încrederea sa în viaţă, cu optimismul său debordant, Mihai Rusu reuşea întotdeauna, chiar dacă numai pentru câteva clipe, să ne însenineze, să ne facă mai fericiţi. Oricând dispus să-şi ofere ajutorul, oricând având o vorbă bună de spus, Mihai Rusu va rămâne în memoria noastra ca omul jovial care ne-a fost întotdeauna alături.

Redacţia cotidianului „Timişoara”[1]

 

Viaţa şi activitatea[2]

S-a născut pe data de 15 mai 1940, la Cernăuţi, fiind singurul băiat al lui Anton şi al Mariei Rusu. Sora mai mare, Stela Rusu, a fost un cadru didactic activ şi competent al şcolii din Bilca. Cum tatăl său, Anton Rusu,[3] era originar din Bilca, Mihai îşi petrece copilăria alături de bunica sa [4] şi îşi face studiile aici. Este un elev exemplar al Şcolii nr.1 Bilca, între anii 1947 – 1954, cu veleităţi evidente către ştiinţele exacte şi sport. Învăţătoare i-a fost Elena Coneac. Datorită condiţiilor grele de acasă, în timpul claselor V-VII stă la internatul nou înfiinţat în incinta şcolii.

Studiile liceale le începe la Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, profil matematică-fizică, pentru ca din clasa a IX-a să se transfere la Liceul “Traian” din Turnu Severin, unde locuia restul familiei. Terminarea liceului în 1959 îl găseşte printre cei mai buni elevi dar şi sportivi.[5]

Suştine examen de admitere la Facultatea de Electronică şi Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti dar este primul dintre cei respinşi.[6]

Este admis totuşi la Şcoala de Telecomunicaţii, frecventând-o între 1959 şi 1962. Deşi primeşte la repartiţie post la Drobeta Turnu Severin, pleacă la Iaşi unde lucrează un an ca tehnician telefonist. Scopul şi visul său era de a urma studii superioare iar Iaşi-ul era locul perfect. Reuşeşte performanţa să intre cu media 10 la Institutul Politehnic, secţia electromagnetică, dobândind şi bursă. După absolvirea cu brio din 1967, face a doua facultate, cea de Matematică şi
Mecanică din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care o termină în 1970.

Apogeul studiilor sale l-a reprezentat dobândirea titlului de doctor la Institutul Politehnic din Iaşi, cu lucrarea “Contribuţii la studiul pendulaţiilor în sistemele electroenergetice“. Post-universitar a studiat complementar specializărilor sale, asigurarea calităţii în administraţie, conducere şi management, limba engleză şi controlul operativ al sistemului electroenergetic.

Activitatea profesională este impresionantă: [7]

- 1967-1975 – inginer şef la I.E.Ploieşti, Centrala termo-electrică de la Brazi;

- 1975-1982 – şeful Compartimentului Electric la I.E.Ploieşti, Centrala termo-electrică de la Brazi, staţiile de: 50 MW, 105 MW şi 200 MW; a dezvoltat laboratorul pentru înaltă tensiune – testări de importanţă ale motoarelor de mare putere;

- 1980-1982 – lector universitar la Institutul de Petrol şi Gaze Ploieşti;

- 1982-1988 – directorul Centralei Electro-Termice de la Drobeta Turnu Severin, cu o putere de 300 MW – a supravegheat construcţia şi punerea în funcţiune a celor şase grupuri care produceau câte 50 MW fiecare;

- 1988-1991 – director adjunct al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice Timişoara; în acest timp a elaborat două originale invenţii privind protecţia sistemelor electro-energetice.

- 1991-2000 – manager general al S.C.Energovest Timişoara, firmă de studii şi proiectări centrale electrice, construcţii civile şi industriale şi în cadrul căreia a urmărit printre alte obiective, construcţia şi dezvoltarea cartierului rezidenţial Banatul (aproximativ 60 de vile), în apropierea oraşului Timişoara.

Activitatea ştiinţifică: [8]

- 4 invenţii brevetate;

- 16 lucrări tehnice şi 41 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi în străinătate;

- 12 comunicări prezentate la Conferinţa Naţională de Electro-Energetică;

- ca expert energetic a cooperat între anii 1987 şi 1992 cu Organizaţia Naţiunilor Unite.

Mihai Rusu a mai fost membru în Consiliul de Administraţie al Incubatorului de Afaceri Timişoara, vicepreşedinte al Confederaţiei Intreprinzătorilor Particulari din judeţul Timiş, membru al Clubului Oamenilor de Afaceri Timişoara, vicepreşedintele Comisiei de Urbanism din judeţul Timiş, consilier local, vicepreşedintele filialei Timişoara a Partidului Naţional Liberal, sufletul Clubului Liberal.

A colaborat deseori cu presa, scriind multe articole care aveau ca temă modalităţile de dezvoltare ale oraşului Timişoara. Fiind o fire luptătoare, care şi-a câştigat totul prin muncă şi perseverenţă, detesta tupeul, lipsa de talent şi profesionalism, inclusiv al unora dintre ziarişti:


Lipsa de informaţie, foamea de adevăr, dorinţa de cunoaştere au determinat apariţia într-o continuă avalanşă a multor mijloace mass-media. Toate acestea au prins gustul economiei de piaţă, dar existenţa lor a fost asigurată cu personal al cărui profesionalism şi decenţă sunt încă în mare suferinţă…Nu contează prea mult şcoala specifică, lipsa de talent, calificarea, gramatica, totul este să vrei să fii <jurnalist>…<Jurnaliada> rezolvă orice problemă pentru a completa ziarul cu scrieri cât mai comerciale…Această perioadă de tranziţie va fi depăşită o dată cu primele generaţii de absolvenţi în jurnalistică, de talente autentice, când ne vom opri la primul cuvânt,<etica>.
[9]

Din păcate, constatările sale sunt valabile şi astăzi, şi poate mai profund decât în acea perioadă.

S-a căsătorit în 1967, cu Georgeta Vlădescu, studentă şi ea la Institutul Politehnic din Iaşi. Au avut împreună 3 fete. S-a stins subit din viaţă, în urma unui infact miocardic, pe 5 martie 2000, fiind înmormântat la Timişoara.

Impactul activităţii sale

· A fost un om de o excelentă pregătire teoretică şi cu o bogată experienţă practică în domeniul producerii energiei electrice, ajungând să fie unul dintre experţii în energie al O.N.U.;

· Autor a numeroase lucrări de specialitate şi a 4 invenţii brevetate;

· Ca manager al firmei Energovest din Timişoara a construit primul cartier rezidenţial privat din România – Banatul – situat între cartierul Ion Ionescu de la Brad şi comuna Dumbrăviţa, contribuind astfel la dezvoltarea oraşului Timişoara;

· Prin activitatea profesională şi politică, ca membru P.N.L., a fost în anii ’90 una din personalităţile influente ale Timişoarei;

· Pentru activitatea desfăşurată şi cinstea adusă localităţii, i s-a conferit post-mortem în 2011, titlul de cetăţean de onoare al comunei Bilca.



[1] A murit Mihai Rusu!, articol apărut în cotidianul Timişoara, an XXVIII, nr. 9255, 7 martie 2000, p. 9.
[2] Informaţii oferite prin amabilitatea domnişoarei Stela Ana Rusu, sora lui Mihai Rusu; modalitatea de informare a fost interviul, realizat pe 17 martie 2013.
[3] Anton Rusu a fost administrator al Şcolii normale de fete din Cernăuţi, unde directoare era Lucreţia Mitrofanovici, sora lui Traian Brăileanu. Ocuparea Bucovinei de nord de către sovietici în 1940, face ca familia Rusu, cu excepţia lui Mihai, să se refugieze în sudul României, la Drobeta Turnu Severin. Bombardamentele germane din 1944 găsesc familia retrasă în munţii Mehedinţi, unde de frică şi de frig, Maria Rusu se înbolnăveşte la plămâni şi în scurt timp va muri.
[4] Din amintirile d-şoarei Stela Ana Rusu, Mihai era un copil neastâmpărat, obişnuind foarte des să se închidă în casă şi să mănânce pământ şi var. La venirea ruşilor în aprilie 1944, era foarte aproape să fie împuşcat deoarece era îmbrăcat bine şi părea „un pui de neamţ”. Bunica sa îl schimbă în cămaşă, iţari, bondiţă şi opincuţe pentru a părea fiu de ţărani.
[5] Sporturile preferate erau gimnastica, nataţia şi atletismul, câştigând numeroase premii la concursurile judeţene şi regionale.
[6] Ultima medie cu care s-a intrat a fost 8.80, el având doar 8.76.
[7] “Timişoara”, op. cit., p. 9.
[8] Ibidem.
[9] Etica şi invers, articol apărut în cotidianul Timişoara, an XXVI, nr. 8876, 18 iulie 1998, p. 3.