Acest bărbat rămâne neuitat în inimile dascălilor noştri pentru că a fost unul dintre cei puţini, cari a rădicat şcoala românească la înălţimea ei de azi. Atât în timpul vitregei stăpâniri austriace cât şi în timpul războiului, şcoala românească de pretudindene a stăruit acesta s-o refacă, parte ia succes, parte se va îndeplini. Ideile lui George Tofan pentru şcoală sunt ideile naţiunii româneşti…Bilcanii îl jelesc pe neuitatul lor sătean, care s-a înălţat prin muncă pe treapta de a fi fala naţiunii. [1]

 

Date biografice

Profesorul George Tofan a fost una din marile figuri culturale, care a întrunit în mijlocul generaţiei sale sufletul românilor din Bucovina.

S-a născut la Bilca, pe 5 noiembrie 1880, din părinţii Zamfira şi Eutichie Tofan, muncitori agricoli săraci şi a decedat pe 15 iulie 1920, la Cernăuţi.[2] S-a căsătorit în 1904 cu Maria Buleandra, fără a avea însă copii.

Primele 4 clase le urmează la Bilca (1887 – 1891), avându-l ca învăţător pe venerabilul George Brăileanu, el fiind şi cel care-l îndrumă spre continuarea studiilor. Melania Brăileanu, fiica învăţătorului, l-a pregătit pe George Tofan, împreună cu alţi elevi, pentru examenul de primire în gimnaziu.

Frecventează Gimnaziul superior din Suceava (1892 – 1900). Iese în evidenţă înclinaţia specială către studii de limbă şi literatură română. Printr-o bogată lectură particulară îşi lărgeşte cunoştinţele şi orizontul intelectual, formându-şi şi un remarcabil talent oratoric. [3]

Cu această pregătire temeinică urmează cursurile universitare la Cernăuţi între 1900 şi 1904, unde a studiat limba română, istoria şi geografia. Primeşte o bursă de studiu din partea Societăţii pentru cultură şi literatură română din Bucovina, prin intermediul Fundaţiei Pumnuleana în valoare de 40 de coroane anual.[4]

Acolo şi-a desăvârşit pregătirea culturală şi socială, prin studiile de specialitate, lectura ziarelor şi a revistelor româneşti, interesul şi participarea la manifestări culturale care aveau drept scop menţinerea românismului din Bucovina.

Îşi începe activitatea didactică în anul 1904, ca profesor de limba română la Gimnaziul superior din Suceava. Peste 3 ani este transferat la Şcoala normală de învăţători şi învăţătoare din Cernăuţi, unde activează până în 1914.

Duce o amplă şi asiduă activitate în cadrul Asociaţiei corpului didactic român din Bucovina şi în Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina.

Începutul primului război mondial îl găseşte pe George Tofan refugiat la Bucureşti iar din noiembrie 1914 i se încredinţează conducerea Gimnaziului de băieţi din Bazargic (Cadrilater).

Din vara lui 1917 până la sfârşitul lui 1918 îl găsim în Basarabia unde se ocupă cu organizarea pe baze româneşti a învăţământului de aici, ajungând printre altele şi revizor şcolar al judeţului Chişinău.[5]

Revine la Cernăuţi pe 23 noiembrie 1918, unde evenimentele premergătoare unirii se precipitau. Ia parte activă la ultimile pregătiri în vederea istoricului vot din 28 noiembrie.

În şedinţa Consiliului Naţional Român din 25 noiembrie, la propunerea lui Doru Popovici, se aleg 50 de membrii noi care să pregătească Unirea. Printre cei aleşi era şi George Tofan. Vorbind în numele refugiaţilor români, Tofan îşi încheie discursul cu următoarele cuvinte:

Ridicându-ne pe deasupra tuturor prejudecăţilor, uitând tot trecutul neînţelegerilor, gândurile noastre se îndreaptă în aceste clipe măreţe numai la viitorul neamului nostru iubit şi de aceea chemăm la muncă pentru fericirea acestui neam pe toţi cei de un gând cu noi. [6]

Îi sunt recunoscute meritele pe tărâm şcolar, fiind numit director al Şcolii normale din Cernăuţi şi apoi, din mai 1919, secretar şef al învăţământului din Bucovina, cu funcţie de ministru al guvernului local.

Sănătatea zdruncinată îl obligă să-şi ia concediu în primăvara lui 1920. Cu toate acestea, se stinge din viaţă pe 15 iulie.

În acele zile triste pentru învăţământul bucovinean, Societatea academică română “Dacia” din Cernăuţi trimitea familiei îndurerate o scrisoare emoţionantă:

Îndureraţi părinţi, Dumnezeu v-a luat singura mângâiere a bătrâneţii. Vi l-a luat pe singurul d-voastră fiu, care a fost un părinte sufletesc al întregii Bucovine. Noi, studenţii din societatea Dacia jelim şi plângem moartea bădiţii George Tofan alăturea de d-voastră. Fiţi mângâiaţi, că durerea ce-o aveţi o împărţiţi cu ţara întreagă.

Dumnezeu vi l-a dat, Dumnezeu vi l-a luat, fie numele Domnului binecuvântat.

Preşedinte, C.Buliga [7]

În 1930, organizaţia bucovineană a învăţătorilor i-a ridicat deasupra mormântului din Cernăuţi o cruce comemorativă din marmură cu inscripţia:George Tofan, 5 noiembrie 1880 – 15 iulie 1920, Asociaţia corpului didactic primar Moldova, Întemeietorului ei. [8]

Activitatea pe tărâm cultural şi şcolar

Primii paşi şi activitatea în cadrul organizaţiei studenţeşti cernăuţene Junimea (1896 – 1907)

Dragostea pentru limbă, ţară şi cultură românească îl face activ încă din anii în care frecventa gimnaziul superior din Suceava. Este membru fondator şi director al unei societăţi culturale secrete a elevilor. La sediul acestei societăţi se aflau permanent ziare şi reviste româneşti. În fiecare sâmbătă se ţineau conferinţe cu subiecte luate din istoria şi literatura română. După plecarea sa în 1900, societatea se desfiinţează de la sine. [9]

Anii studenţiei de la Cernăuţi sunt şi mai rodnici. De cum a păşit în acest mare centru universitar, prima sa grijă a fost să ia legătura cu cea mai închegată societate studenţească de atunci, Junimea. Se remarcă de la primul discurs şi este ales în unanimitate preşedinte al secţiei literare. În duelurile literare, polemicile zilnice, Tofan nu a cedat nici un pas, mai ales că avea un talent oratoric convingător şi tăios.

“Avem nevoie de o revistă!”
au fost cuvintele şi crezul după care George Tofan începea fiecare şedinţă. În şedinţa comisiei literare din noiembrie 1903, Tofan spunea

“Cred că onoratul comitet, considerând mersul timpului şi scopul ideal ce-l lămurim, ne va sprijini din răsputeri în această intreprindere”.[10]

De abia în 1904, după îndelungate strădanii, apare primul număr al “Junimii literare”. Responsabil era Ion Nistor iar editor şi secretar de redacţie, George Tofan.

Se ştie că tot timpul Tofan a fost sufletul Junimii literare…Căci Tofan avea darul să strângă în jurul său pe toţi mânuitorii de condei din Bucovina. Îi îndemna, îi ademenea, îi încuraja şi, la nevoie, îi ameninţa. În toate cazurile, rezultatul era acelaşi: cei vizaţi începeau să scrie, să furnizeze articole.[11]

Revista a adunat în jurul său pe toţi scriitorii bucovineni, unii deja consacraţi: poeţii Vasile Bumbac, Consatantin Morariu, Constantin Berariu, Nicu şi Taniu Dracinschi sau prozatorii Dimitrie Dan, T.V.Ştefanelli, Simion Florea Marian, Emanoil Grigorovitză. A contribuit la afirmarea unor noi talente: Gavril Rotică, Vasile Huţan, Ion Grămadă, Liviu Marian, Ion Cocârlă-Leandru, Sever Beuca-Costineanu. Au publicat articole şi personalităţi culturale precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan şi A.D.Xenopol.

Din cauza dârzeniei şi atitudinii sale faţă de politica austriacă, este numit profesor suplinitor la Gimnaziul pe care-l frecventase la Suceava, scopul fiind, de fapt, izolarea sa de centrul universitar. Activitatea revistei a început să slăbească. Nimeni din comitet nu şi-a luat răspunderea să găsească resursele redacţionale şi financiare necesare supravieţuirii revistei. S-a adăugat şi faptul că profesorul Ion Nistor era ocupat cu studiile sale. [12]

În aceste condiţii, George Tofan aduce revista la Suceava, unde apare în perioada octombrie 1904 – noiembrie 1907. Este etapa afirmării sucevene, al 2-lea focar de cultură din Bucovina. A fost sufletul revistei, neexistând eveniment mai important în viaţa poporului român sau carte vrednică de interes, despre care să nu fi scris revista.

O lucrare de valoare apărută în acestă perioadă este cartea “Foiletoane”, care cuprinde scrierile pictorului şi ziaristului Mihai Teliman din Siret, decedat în 1903. Deoarece Teliman era un scriitor cu o creaţie dificil de identificat, acesta semnând sub un număr mare de pseudonime, Tofan face apel la familia scriitorului, la parohiatul din Siret, la colaboratori şi public pentru a-i fi descoperite scrierile. Stârneşte o atmosferă plină de entuziasm pentru tipărirea acestei lucrări la Suceava, Siret şi în rândul membrilor Junimea. În toate şcolile, bibliotecile şi cercurile literare din Bucovina s-a anunţat cu mare bucurie apariţia acestei cărţi în primăvara lui 1906. Comitetul societăţii Junimea trimite o scrisoare de mulţumire lui George Tofan, datată cu 23 martie 1906:

Cu deosebită stimă, satisfacţie şi bucurie am primit ştirea apariţiei opului lui Teliman. Vă rugăm totodată să aveţi bunăvoinţa a ne trimite adresa tuturor revistelor, a criticilor de seamă şi a bibliotecilor.[13]

În tot acest timp, Tofan a lucrat şi la Dicţionarul limbii române, de alcătuirea căruia se ocupa profesorul universitar Sextil Puşcariu.

Alte evenimentele culturale la care ia parte în această perioadă au fost: comemorarea a 400 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare (1904) prin organizarea unui pelerinaj la Putna împreună cu studenţii de la Universitatea din Cernăuţi; excursia la Bucureşti, unde în colaborare cu alţi colegi, conduce peste 2000 de români bucovineni la expoziţia generală găzduită aici (1906).[14]

În aprilie 1907, la înmormântarea marelui folclorist Simion Florea Marian, George Tofan ţine un impresionant discurs funebru, încât au plâns şi elevii liceului. Numerele 6 şi 7 din 1907 ale revistei Junimea literară sunt închinate în întregime memoriei lui Simion Florea Marian, fostul lui catihet şi profesor de “limbă românească” la Gimnaziul din Suceava. [15]

Organizarea Asociaţiei corpului didactic român (1907 – 1914; 1919)

Prima organizare naţională a învăţătorimii române din Bucovina a fost Reuniunea şcolară română din Bucovina (1905-1909). Contactul cu şcoala primară, începând cu 1907 la Şcoala normală din Cernăuţi, unde insuflă elevilor o aleasă educaţie românească, l-a apropiat pe George Tofan de cercurile învăţătorimii, iar la 7 iulie 1907 este ales preşedinte al Reuniunii.

Reuniunea se transformă în 1909, în Asociaţia corpului didactic român din Bucovina.

Scopul principal urmărit de George Tofan era organizarea corpului didactic de toate gradele într-o asociaţie unică. Răceala a venit din partea profesorilor care deja erau organizaţi în Cercul profesorilor secundari.Succesul său reuşeşte cu învăţătorii, zeci de organizaţii districtuale ale învăţătorilor afiliindu-se Asociaţiei.[16]

O altă realizare remarcabilă este apariţia revistei “Şcoala”, una dintre cele mai bune publicaţii din acele timpuri, cu un cuprins şi o orientare panromânească. Apare din mai 1907 până în august 1914, cu o întrerupere între 1908 şi 1910[17]. Încă din primul număr, George Tofan semnează articolul program“Drumul nostru”, prin care îşi exprimă crezul său cu privire la rolul revistei: organizarea pedagogică a vieţii şcolare, pregătirea învăţătorilor pentru şcoala românească, păstrarea românismului în Bucovina. La final adăuga:

“îndrept un călduros apel pentru membrii corpului didactic de toate gradele să se înşire sub steagul acestei reviste, căci nici o armă nu este în ziua de azi aşa de puternică cum este cultura şi cultură vrea să propovăduiască în paginile ei această revistă, cultură naţională pentru luminarea poporului nostru.” [18]

Revista a înlocuit treptat în şcoli publicaţia germană “Die Bukowiner”. La nici un an de la apariţie, revista îşi încetează activitatea din cauza lipsei fondurilor băneşti, a intervenţiei autorităţilor austriece dar şi a nivelului scăzut al conştiinţei naţionale în rândurile învăţătorimii.[19]

În august 1912 organizează o excursie în România cu 70 de absolvenţi ai Şcolii normale din Cernăuţi.

Ca replică la eliminarea limbii române ca limbă de predare în cadrul Şcolii normale, George Tofan înfiinţează cu sprijinul Asociaţiei, în 1912, o şcoală normală particulară cu limba de instruire, limba română. [20]

În 1913, organizează şi conduce primele cursuri de vară ale Asociaţiei, la Dorna Candrenilor, după modelul deja consacrat de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte. [21]

Ideea naţională propagată cu succes prinde un real contur la primul congres cultural al învăţătorilor români, ţinut pe 7-8 iunie 1914 la Suceava. La acest congres sunt dezbătute: educaţia învăţătorilor; naţionalismul în şcoală; activitatea extraşcolară; organizarea învăţătorimii. Autorităţile austriece au fost permanent
în stare de alertă. [22]

Războiul şi plecarea lui Tofan în România fac ca activitatea Asociaţiei să se întrerupă.

Pe 14-15 februarie 1919 se ţine la Cernăuţi al 2-lea congres al învăţătorilor din cadrul Asociaţiei. Deşi îl pregăteşte, George Tofan nu poate participa din cauza problemelor de sănătate. Lucrările sunt deschise şi coordonate de Nicu Donisă – preşedinte şi Samuil Ioneţ – prim-vicepreşedinte. S-au citit cuvântul de deschidere şi referatul “Crezul nostru”, pregătite de George Tofan. Printre hotărârile luate la congres se numără formarea în cadrul Asociaţiei
a 3 secţii deosebite – secţia şcolii primare, secţia şcolii secundare, secţia universitară – şi editarea unei publicaţii a învăţătorilor. Condiţiile pecuniare grele de după război nu fac posibilă editarea unei astfel de reviste dar îl determină pe Tofan să ceară redacţiei ziarului “Glasul Bucovinei” o rubrică permanentă care să trateze chestiunile şcolare şi învăţătoreşti.

Pe 1 mai 1919, George Tofan demisionează de la conducerea Asociaţiei, încredinţând conducerea lui Samuil Ioneţ.[23]

Activitatea în cadrul Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina (1909 – 1914)

“Vei fi auzit din ziare că pe lângă multele ocupaţii am ajuns şi secretar în ‹Societatea pentru Cultură›, post din care am demisionat la prima şedinţă spre a reveni la a treia”

îi scria George Tofan lui Ion Nistor, aflat la Bucureşti, la sfârşitul lui noiembrie 1909. [24]

La alegerile din adunarea generală din 4 noiembrie 1909, comitetul Societăţii se primeneşte substanţial. Intră activul George Tofan care ocupă postul de secretar, precum şi Iancu Flondor, om cu vastă experienţă în privinţa realităţilor sociale, politice şi culturale din Bucovina şi profesorul de mare prestigiu, Sextil Puşcariu.

George Tofan se angajează puternic în viaţa Societăţii fiind dinamizatorul tuturor activităţilor. Vine cu experienţa de organizator al asociaţilor de învăţători, cu proiectele de dezvoltare privată a învăţământului în limba română în Bucovina, cu entuziasmul tinereţii şi cu sufletul său de patriot autentic.

Introduce ordinea în modul de lucru din interiorul societăţii. Toate compartimentele (casierie, secretariat, arhivă, bibliotecă, sală de lectură) îşi modernizează relaţiile cu publicul. Se introduce evidenţa strictă asupra obligaţiilor financiare ale membrilor, se fac acţiuni de colectare a cotizaţiilor, se eficientizează contractele de închiriere cu Palatul naţional din Cernăuţi. A impus procedeul de a se publica în presă fragmente din procesele-verbale ale şedinţelor. [25] Deoarece la data respectivă Societatea nu avea organ de presă propriu, a apelat la revista pe care o conducea, „Junimea literară”. Comitetul Societăţii trimite oficial o solicitare în acest sens:

Domnule redactor,

Comitetul Societăţii noastre în dorinţa de a informa publicul român din ţară asupra activităţii sale culturale şi naţionale a hotărât să vă roage să binevoiţi a publica în coloanele revistei d-voastre extrase din procesele-verbale ale Societăţii din care publicul românesc în general şi membrii Societăţii în special să se poată orienta asupra activităţii comitetului. [26]

Din iniţiativa sa au loc numeroase şi diversificate acţiuni culturale:

a) În 1910, invită şi găzduieşte o delegaţie a Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti formată din Natalia Iosif-Negru, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Cincinat Pavelescu, Caton Teodorian şi condusă de către Mihail Sadoveanu; delegaţia susţine şezători literare la Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung citindu-se din operele celor prezenţi; la Câmpulung au fost întâmpinaţi cu clopote şi buciume; succesul manifestărilor a fost deosebit şi rodnic în deşteptarea sentimentelor naţionale; [27]

b) În verile lui 1910 şi 1911, trupa teatrală condusă de Petre Liciu susţine 15 reprezentaţii: 5 la Cernăuţi, 3 la Suceava, câte 2 la Rădăuţi şi Câmpulung şi câte 1 la Siret, Gura Humorului şi Storojineţ; au participat şi artiştii C.Nottara, A.Romanescu şi C.Bârseanu; după moartea fulgerătoare a lui Petre Liciu, în verile anilor 1912, 1913 şi 1914, trupa condusă acum de Cazimir Belcot revine cu spectacole care au umplut sălile şi inimile bucovinenilor cu mândrie naţională; spectacolele erau însoţite (la deschidere, pauză şi final) de cântece patriotice şi recitări de poezii din poeţi români, care emoţionau până la lacrimi; [28]

c) În aprilie 1912 este invitat spre a face o reprezentaţie la Cernăuţi, aviatorul Aurel Vlaicu; după ce s-a convenit asupra condiţiilor financiare şi de efectuare a zborurilor demonstrative, reprezentaţia lui Vlaicu a dovedit lumii cosmopolite şi germanizate din Bucovina că un român poate avea calităţi tehnice excepţionale, ceea ce era îndeobşte contestat; [29]

d) Organizează în mod oficial sărbătorirea lui Mihai Eminescu (1909), Vasile Alecsandri (1910), Eudoxiu Hurmuzachi (1912) şi Grigore Alexandrescu (1913).

Dar poate cea mai importantă acţiune în cadrul Societăţii a fost cea prin care s-au înfiinţat şcoli particulare cu predare în limba română. Deoarece speranţele de a obţine de la stat bani pentru deschiderea de şcoli sau clase în localităţile în care populaţia românească nu este majoritară erau deşarte, la iniţiativa lui George Tofan, Societatea decide să deschidă şcoli particulare finanţate din fonduri proprii. S-au înfiinţat 14 şcoli cu 25 de clase şi tot atâţia învăţători în care frecventau aproape 1500 de elevi, în localităţile: Breaza, Călineşti Cuparencu, Călineşti Enachi, Carapciu, Comareşti-centru, Comareşti-Tisovăţ, Costeşti, Cotul Bainschi, Gemenea, Hliboca, Măriţei, Mihalcea, Panca şi Şerbăuţi. El era cel care inspecta şcolile, angaja învăţătorii şi le sprijinea din toate punctele de vedere. Pentru că angajarea învăţătorilor era dificilă, a înfiinţat în nume propriu Şcoala particulară de Fete de la Cernăuţi (1912). [30]

Anii războiului (1914 – 1918)

Nedorind să fie înrolat în armata austro-ungară se refugiază în România. Stă 2 luni la Bucureşti, la bunul său prieten şi colaborator, istoricul bucovinean Ion Nistor. [31]

Fiind cunoscut pentru capacitatea organizatorică şi rodnica legătură cu şcoala, i se încredinţează conducerea Gimnaziului de Băieţi din Bazargic (Cadrilater). Ajunge aici la sfârşitul lui noiembrie 1914 pe o vreme total neprimitoare. Singurătatea, depărtarea de prieteni şi cunoscuţi, condiţiile improprii de găzduire de la hotel, precaritatea condiţiilor materiale din şcoală, clatină pe moment hotărârea cu care venise. Dar a rămas.

A doua zi dimineaţă, m-am trezit într-o sală goală, fără bănci, fără tablă, fără cretă, cu o droaie de elevi români, bulgari, armeni, greci, ovrei, spanioli la care s-au adus mai târziu, spre complectare, şi turci şi tătari, din care majoritatea străinilor de-abia rupeau câteva boabe româneşti. Cu acest material a pornit gimnaziul din Bazargic pe care l-am condus până la intrarea României în război” [32]. Referindu-se la acest episod al vieţii lui Tofan, Ion Nistor nota:

“Acolo, în Cadrilater, tânărul profesor bucovinean a pus temelia noului aşezământ de învăţătură românească şi l-a condus cu dragoste şi cu pricepere, până în 1916, când intrarea României în război alături de puterile apusene puse brusc capăt rodnicei sale activităţi didactice…De câte ori venea la Bucureşti, ne întâlneam şi îmi povestea cu verva-i caracteristică multe din viaţa sa din Bazargic.[33]

La chemarea lui Onisifor Ghibu şi de frica noilor autorităţi ale Puterilor centrale pleacă în Basarabia la sfârşitul lui 1916. Vine pentru a pune umărul la îndrumarea alafabetului latin în şcoli, acţiune de o importanţă vitală în condiţiile în care Basarabia a fost puternic rusificată[34].

Primul congres al învăţătorilor şi profesorilor moldoveni desfăşurat la Chişinău pe 25-28 mai 1917 a decis, pentru ca învăţătorii moldoveni să se poată pregăti cum trebuie spre a fi în stare a deschide de la toamnă şcoli moldoveneşti prin sate şi târguri, trebuiesc înfiinţate numaidecât cursuri moldoveneşti de cel puţin două luni de zile. Cursurile să se înceapă la 15 iunie. [35]

Cursurile s-au desfăşurat în două serii, la Chişinău, Bălţi şi Soroca. George Tofan a organizat şi condus grupul de la Bălţi, unde au activat profesorii bucovineni Liviu Marian, Dimitrie Moldovan, Eugen Botezat şi Filaret Doboş.

În calitate de responsabil, mereu în legătură cu Onisifor Ghibu, coordonatorul cursurilor pe întreaga Basarabie, lui Tofan i s-au adresat colaboratorii săi prin numeroase scrisori, cerând lămuriri sau sprijin concret pentru soluţionarea grelelor probleme cu care se confruntau. Atmosfera de lucru era tensionată datorită haosului care domina Basarabia din cauza hoardelor de soldaţi dezertaţi de pe front. Însuşi George Tofan a văzut moartea cu ochii în august 1917, când o patrulă de soldaţi ruşi a deschis focul la întâmplare asupra unui grup de oameni, între care se afla şi Tofan. Chiar şi în aceste condiţii continuă misiunea asumată:

Trebuie să avem convingerea fermă că dorinţele noastre pot fi realizate şi dreptatea va ieşi biruitoare, chiar în aceste zile care par a ridica ziduri de nepătruns între noi şi pământul scump al patriei noastre, noi trebuie să fim tari şi să aşteptăm cu încredere ora supremei dreptăţi.[36]

Împreună cu Onisifor Ghibu a fondat prima revistă românească cu profil didactic din Basarabia – Şcoala românească şi gazeta România nouă, “organ de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor”. În primul număr din ianuarie 1918 a fost publicat un manifest, care avea pe lista de semnatari, şi numele lui George Tofan:

Teama de străini trebuie să piară odată! Destul ne-au asuprit până au fost ei stăpâni pe soarta noastră, de acum trebuie să ne fim înşine stăpâni pe soarta noastră şi să nu ne mai uităm la ce spun ei…Fiecare să-şi dea seama că mântuirea noastră este numai într-o Românie a tuturor românilor”

. Tot în acest număr semnează şi articolul Înapoi la sânul mamei. [37]

Unirea cu România instaurează în Basarabia liniştea. Pentru meritele sale incontestabile este numit pe 18 noiembrie 1918, revizor şcolar al judeţului Chişinău. Evenimentele din Bucovina îl determină să plece din Basarabia, o plecare însă cu satisfacţia datoriei împlinite. Cel mai mult a fost impresionat de un grup de învăţători transnistrieni, prezenţi la cursurile pedagogice organizate de el la Bălţi:

Nu m-a mirat atât seriozitatea lor, dorul de muncă, atitudinea lor disciplinată, cât conştiinţa lor clară despre neamul nostru, dragostea lor profundă pentru limba naţională şi produsele ei, pentru istoria neamului, pentru tot ceea ce constituie patrimoniul nostru naţional…transnistrienii veniseră din îndemnul propriu şi riscând să aibă serioase desagremente. Întorşi acasă ei au luptat cu cele mai mari greutăţi, le-au învins şi au deschis o serie de vreo 30 de şcoli moldoveneşti în satele din judeţul Tiraspolului. Şi iacă aşa slova românească e cunoscută acuma şi dincolo de malurile Nistrului, altădată o apă străină, iar azi adăpostind pe amândouă malurile pe întindere mare elementele aceluiaşi popor. Noi, bucovinenii, dintre cari unii am avut fericirea să punem în mâna unora dintre ei cartea românească cu literă latină şi să le deschidem depărtările adânci ale istoriei neamului, le urăm izbândă deplină în lupta sfântă ce au început-o.[38]

Activitatea literară

[39]

Idealul vieţii sale a fost unitatea culturală şi politică a tuturor românilor. Pentru asta a muncit, fără răgaz, şi prin scrisul său. Debutul şi l-a făcut în gazeta Deşteptarea din Cernăuţi cu un articol despre Avram Iancu. Cu numele său sau cu pseudonimele G.Codreanu şi G.Crăsneanu semnează articole în ziare şi reviste precum Deşteptarea, Şcoala, Junimea literară, Foaia Poporului şi Românul, ultimul fiind organul de presă al Partidului
Naţional din Transilvania.

Pentru membrii Ligii culturale a tipărit în 1909 la Vălenii de Munte broşura informativă “Şcoala primară din Bucovina” care se încheia astfel:

„Luptând pentru idealurile neamului, şcoala românească din Bucovina va renaşte şi va ajunge un factor de primă ordine în viaţa culturală a poporului nostru”.

În revista “Viaţa românească” din Iaşi (1906-1914) a publicat numeroase articole informative despre viaţa românilor din Bucovina.

În răstimpul petrecut în Basarabia îi apar articole în Şcoala românească, România nouă şi Şcoala Basarabiei.

Scrierile sale urmau un plan bine stabilit: în publicaţiile bucovinene scria despre evenimentele din celelalte ţinuturi româneşti iar în cele din afara Bucovinei trata problemele bucovinene. Urmărea astfel să trezească şi să formeze dragostea pentru neamul românesc, să creeze o atmosferă de cunoaştere şi de încredere reciprocă între românii de pretutindeni şi să-i scoată pe românii bucovineni din izolarea impusă de dominaţia habsburgică.

George Tofan a pregătit o lucrare vastă intitulată Istoria învăţământului public din Bucovina de la anexare până la izbucnirea războiului (1775-1914).
În 1919 i-a dat forma definitivă iar un fragment din introducere a apărut în “Glasul Bucovinei”. A oferit-o spre publicare Ministerului Instrucţiunii Publice însă lipsa banilor şi apoi moartea sa au făcut ca lucrarea să nu mai fie tipărită.

Impactul activităţii sale

• Luptător de seamă pe plan cultural al românilor şi al românismului din Bucovina în ultimile 2 decenii de stăpânire austriacă. S-a implicat în multe şi intense activităţi prin nenumăratele funcţii deţinute;

• Dinamizează învăţământul în limba română din Bucovina, prin organizarea Asociaţiei corpului didactic român, prin înfiinţarea de şcoli particulare pentru elevi şi învăţători;

• Aşează pe baze româneşti învăţământul din Cadrilater şi Basarabia;
• Înfiinţează revista Junimea literară, steag literar şi cultural în jurul căruia s-a adunat tot ce era mai bun în Bucovina în domeniul literelor, militându-se pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni;
• Este la originea apariţiei şi a altor ziare şi reviste: Şcoala (Bucovina), Şcoala românească şi România nouă (Basarabia);
• Însufleţeşte activitatea Societăţii pentru cultură şi literatură română din Bucovina, cu sediul la Cernăuţi, din postura de secretar;
• Şef al Instrucţiunii publice din Bucovina, funcţie de ministru în guvernul local.

De la 1 septembrie 1995, din iniţiativa domnilor Gheorghe Irimescu – director şi Constantin Cuciurean – profesor de istorie, Şcoala Gimnazială a localităţii are în denumirea sa şi numele George Tofan. O acţiune lăudabilă pentru un om care a militat neobosit pentru emanciparea prin cultură a celor din rândul cărora s-a ridicat. Pe peretele de miazăzi a Şcolii nr.1 este montată o placă din marmură pe care stă scris:

În memoria lui George Brăileanu, Născut 1838 – decedat 1902 prin a cărui stăruinţă s-a ridicat acest lăcaş de lumină şi care prin 40 de ani a luptat în rândul întâiu pentru propăşirea şcoalei şi a învăţătorimii Şi a lui George Tofan, Născut 1880 – decedat 1920 fost elev al acestei şcoale, care prin graiu şi scris, a sădit în sufletul învăţătorimei române din Bucovina dragostea de neam şi spiritul de jertfă.

Bilca, 23 IV 1925

Asociaţia Corpului didactic primar, judeţul Rădăuţi